‘Esti o proastă! Cine te mai ia cu doi copii? Unde vrei să pleci? Crezi că îmi las copiii cu tine? Uită-te bine în spate când mergi pe stradă. Orice se poate întâmpla’
Este doar unul dintre mesajele pe care le primesc zilnic de la fostul soț.
Am crezut că dacă divorțez o să scap de coșmarul trăit în ultimii 13 ani. De ne-ar da Dumnezeu minte să alegem mai bine.
Mă numesc Sanda și sunt una dintre miile de femei din România care a fost bătută de soț. Călcată în picioare mai bine zis. M-am căsătorit la 18 ani, era primul meu iubit și credeam că voi avea o viață frumoasă.
Iubirea poate fi și frumoasă, nu? Poate nu pentru mine.
De ce m-am căsătorit așa repede?
Am crescut într-un sat mic, cu părinți alcoolici și 7 frați. Aveam de ales între a sta acasă să primesc bătaia de toate zilele sau să mă mărit.
Știu că voi fi judecată. Toată viața am fost.
De pe margine e ușor să arăți cu degetul, dar când nu ai studii, când ești abia un copil, pentru că asta eram la 18 ani, când bătaia e în loc de mâncare, ești atât de ușor de păcălit de oricine îți promite luna.
Când mi-am anunțat părinții că mă mărit, am primit și ultima bătaie cadou. Dusă am fost. Nu i-am mai văzut de atunci.
Fostul soț era cel mai bun lucru din viața mea. Până când a ajuns cel mai urât.
Primul an nu a prevestit nimic din viața ce aveam să o am.
După 6 luni am rămas gravidă. Eram fericită că aveam colțul meu de liniște, unde eram noi doi și avea să vină și copilul nostru.
Când l-am anunțat că am rămas însărcinată am primit prima palmă ‘Ce proastă ești!’, mi-a zis.
Am fost așa de șocată că nu am putut răspunde.
Nu mi-a cerut să fac avort, nici nu l-aș fi făcut, dar de atunci nimic nu a mai fost la fel.
Deși până atunci mereu spunea cât de mult își dorește copii, ceva în el s-a schimbat.
Prima bătaie am luat-o când eram însărcinată în 6 luni. Arsesem mâncarea și mi-a zis printre pumni: ‘Acum nu mai ai unde pleca.’
M-am rugat doar ca cel mic să nu pățească nimic.
Când am născut în loc de flori am primit o altă palmă. Bebe plângea în brațele mele și m-a atenționat să îl fac să tacă. După naștere am trecut la bătaia săptămânală. După al doilea copil la cea la câteva zile.
Era o zi bună când reușeam să nu primesc o palmă.
Începuse să îmi fie frică și de umbra mea.
Când Matei avea 6 ani și mi-a zis ‘Mami, nu vrei totuși să trăiești fără bătaie?’, mi-am dat seama că trebuie sa schimb ceva.
Nu mă lăsase să lucrez până atunci. Copiii erau la grădiniță, el la muncă toată ziua așa că m-am angajat și eu fără să știe.
Timp de 3 ani am reușit să pun bani de-o parte iar într-o zi am plecat de-acasă cu copiii în chirie și am intentat divorț.
Ne-am întâlnit pe stradă unde m-a bătut fără să se bage cineva. Oare așa animale am ajuns? Să vezi o femeie agresată și să nu faci nimic?
Am reușit cu greu să divorțez și încă merg pe stradă cu frică. Am depus plângeri la poliție și am ordin de protecție.
Foaia nu m-a apărat când ne-am întâlnit la piață de unde am plecat cu capul spart, trântită de bordură.
Îți scriu cu rugămintea de a scrie despre povestea mea. Poate ajută fetele tinere să aibă o altă poveste de viață și poate cineva, undeva, face ceva să protejeze femeile din țara noastră. Momentan umblăm cu hârtii după noi, suntem luate la mișto de către agenții de poliție și judecate și puse la zid de cei din jur.
Am luat o alegere proastă. Dar nu merit asta!’
Sanda
