În sarcina cu Alexandru cred că am mâncat tone de înghețată. Ultimele săptămâni de sarcină le-am prins în caniculă și seara devoram câte, atenție!! O GĂLETUȘĂ de înghețată! 😬😬😬
Eu sunt mare fan și mănânc înghețată și iarna fără probleme!
Ai mei copii nu puteau ieși decât fix ca mine, mari amatori de înghețată. (Nop, ta-su nu mănâncă!).
Anul acesta a fost cel mai provocator pentru că dieta Mariei nu permite lactate deloc, astfel că am căutat mult rețete de înghețată fără lactate și fără gluten).
Lui Alexandru îi plac la nebunie cele cu brânzica iar Achim e topit după orice cu fructe. Vă dați seama ce înseamnă să fac atâtea rețete diferite de înghețată?
Fain este să le faceți cu cei mici, așa cum obișnuim să gătim și noi pe cât de mult este posibil. Cei mici se distrează dar îi ajutați să își construiască și o relație sănătoasă cu mâncarea. Învață ușor despre legume și fructe și ce fac ele pentru organism.
Înghețata Mariei
(Fără gluten și fără lactate)
Cu pepene galben și banană
2 banane înghețate
Bucăți de pepene galben înghețat
Câteva linguri de lapte de cocos
Blenduiesti bine toate ingredientele până obții o cremă fină. Le mănânci cu drag pe loc sau reintrodus în congelator. Mariei îi place să adaug și câteva bezele sau biscuiți fără gluten.
Înghețata lui Achim
(Cu fructe)
110 ml – lapte integral
100 ml – smântână
2 linguri miere
o jumătate de linguriță de extract de vanilie
Zmeură și afine
Amesteci toate ingredientele reci într-un bol și introduci la congelator minim 30 de minute.
Înghețata lui Alexandru
Cea mai simplă ‘rețetă’ pentru mine. Desfac ambalajul, înfig lingurița, le introduc la congelator și gata!
Toată lumea fericită!
Înghețata Mea 😬😬😬
Cu multă ciocolată
500 ml – smântână pentru frișcă
o conservă de lapte condensat
65 gr – pudră de cacao
o linguriță de extract de vanilie
Bucăți de ciocolată cu lapte
Amesteci laptele condensat cu pudra de cacao și vanilia într-un bol de dimensiune medie. Într-un alt bol, folosește un mixer pentru a bate smântâna pentru frișcă până aceasta începe să devină spumoasă (nu o bate prea mult). Încorporează amestecul cu lapte condensat în frișca obținută. Toarnă compoziția într-un vas pentru înghețată, adaugă și bucățile de ciocolată și lasă înghețata pentru cel puțin 6 ore la congelator, sau peste noapte.
Să vă fie cu poftă și bucurie!
Secretul stă în a le prepara în joacă cu copiii!
Viața e o bucurie!
Ana Maria
Apreciază:
Apreciază Încarc...