Kavala și drumul până aici

Am ajuns duminică în Kavala într-o binemeritată vacanță de 13 zile la care visam de multă vreme.

Am plecat la 7 dimineața (treziți de la 5.30) din fata casei și la ora 16.30 am parcat în fața noii case în Kavala.

Drumul pe care  am luat-o a fost Giurgiu/Ruse – Veliko Tarnovo – Svelingrad – Makaza – Kavala.

Am urmărit îndeaproape grupurile despre Grecia și site-urile oficiale care ne-au ajutat.

Ne-am făcut testele PCR vineri dimineață și am căutat o clinică care să ne dea rezultatele și în limba engleză.

Soțul a cumpărat vigneta online pentru Bulgaria, asta pentru a evita statul la coadă și ni se pare cea mai faină metodă. Păcat că nu există online și pentru taxa de pod de la Giurgiu, pentru că doar acolo am stat 15 minute. În alte 15 minute am traversat podul și încă 15 la pașapoarte pentru intrarea în Bulgaria. 45 de minute cu totul, ceea ce nu mi se pare foarte mult.

Da, logic că se poate mai bine, la nivel de teorie orice se poate mai bine, dar sunt totuși 4 linii pentru autoturisme mici și una specială de tiruri. Adică nu știu ce ar putea face mai bine.

Pe drum am oprit de 4 ori, o dată înainte de Giurgiu, într-o pădure după Veliko Tarnovo, o dată la o benzinărie în Svelingrad (unde am stat și cel mai mult, 45 de minute) și o dată înainte de granița cu Grecia.

În vamă la Makaza am stat jumătate de oră și nu am fost printre mașinile care au fost testate rapid aleatoriu.

Singurul mare minus pe care îl văd în vămi și asta și la bulgari și la greci, este superficialitatea cu care sunt văzute actele și cum nu există nici un punct de control antidrog, anti arme, anti trafic de oameni, anti orice periculos …. Poate sunt eu exagerată, dar la cum mergeau lucrurile în jur, puteai transporta orice că nimeni nu se prindea. Și asta NU mă face să mă simt în siguranță.

‘Cum ați rezistat cu copiii pe drum?’ – Am primit cele mai multe întrebări despre acest aspect.

Vă spun așa: ORICE în viață cu unul sau mai mulți copii NU este ușor. Dar! Ca în orice un viață depinde de cum luăm noi lucrurile.

Soțul meu a spus NU când a auzit că vreau cu mașina până în Grecia de teama că drumul va fi imposibil.

Eu, optimistă din fire chiar și când situația e nasoală rău, îi repet mereu ‘Va fi bine’.

Și a fost. Acum acel ‘bine’ este altceva pentru fiecare.

Bine pentru noi a fost așa: în afară de Achim care a avut  3 episoade de plâns puternic (îndreptățit, căci nici noi nu mai puteam), cei mari au fost foarte liniștiți (dar ține și de vârsta, când erau ca Achim, era la fel de greu drumul).

Am cântat, am spus povești, au dormit (aproape 2 ore, toți 3), deși în primă fază m-am panicat când am văzut că doar până la Giurgiu deja scosesem toate jucăriile pe rând. Și daa, au fost și supărați, s-au și certat și au și țipat, pentru că sunt copii normali, nu păpuși. Sunt lucruri normale. Ce e important este că nu au avut stări de rău, nu a vomat nimeni, nu au fost agitați din cale-afara sau să nu ne putem înțelege cu ei.

În dimineața plecării pe toți trei i-am trezit la 6.20 cu pupici și îmbrățișări. Le explicasem deja de câteva zile despre aceasta dimineață și de cum vom pleca devreme și au fost foarte bine.

Înainte de plecare cei mari au mâncat o banană și o felie de pâine cu unt iar Achim doar lăpticul. Pregătisem deja de cu seară, toate hainele pentru a doua zi și am fost destul de rapizi.

‘De ce nu plecați noaptea?’, am fost foarte mult întrebată.

În primul rând eu nu sunt adepta călătoritului noaptea. Cel care conduce este super obosit și îi ia cel puțin două zile să își revină organismul la fusul orar normal. Nici medicii nu recomandă.

În al doilea rând nu sunt de acord ca copiii mici să doarmă mai mult de două ore în scaunele auto (maxim), pentru că din nou, nu este sănătos pentru ei.

Și în ultimul rând. De ce să pleci noaptea când pentru 3, 4 ore, poți să te bucuri de toate și ziua, asta dacă știi să îți alegi zilele de plecare și de întoarcere. Noi plecam mereu duminică și ne întoarcem în cursul săptămânii.

Am ajuns la 16.30, ne-am întâlnit cu gazda, am mâncat la tavernă și am fost și la plajă să facem cunoștință cu marea. Ce ne puteam dori mai mult?

Vă scriu curând și de locația în care stăm. Vă spun doar atât: am ales bine! Kalimera din Kavala!

Viața e o bucurie!

Ana Maria