Copiii?
Țipă cât pot de mult și de des
Ne ignoră fix când vrem să le vorbim serios
Fac mizerie peste tot
Ne ‘răspund’
Dorm puțin
Refuză mâncarea, deși am gătit 3 ore la ea
Lovesc ce au în drum și chiar pe noi
Distrug lucruri, ale lor și ale noastre
Plâng mult cu sau fără motiv
Ne cer continuu lângă ei
Nu ascultă decât ce vor
‘Muciosi’ nonstop (răcelile care ne ‘omoară’!)
🙆Asta e partea grea a vieții cu copii și nu e ușor deloc pentru că și noi avem limite, nopți nedormite, răni nevindecate. Plus oboseala continuă de care ai impresia că nu vei mai scapă în veci.
Știuuuuuu cât de dificilă este maternitatea. Nu doar o dată am trăit-o ci de trei ori și chiar cu vârsta foarte mică între ei.
La final de an am văzut filmul ‘The Lost daughter’ (Fiica pierdută) foarte apreciat pe Netflix.
M-am uitat cu ochii mamei ‘începătoare’, cu ochii mamei ‘obosite’, cu ochii mamei care s-ar duce pe Lună pentru copiii ei.
Lena, personajul principal la prima vedere poți spune că poate fi o mamă ca noi toate care trece prin diferite momente grele cu copiii. Arată extrema!! urâtă în care o mamă cedează când nu mai poate face față copiilor.
M-am uitat la Lena adult și la Lena tânără cu copii.
Lena este o mamă tânără de 20 și ceva de ani, care își dorește să se afirme și pe care soțul o ajută puțin, care are puțină răbdare, multe frici și care în final alege să își părăsească pentru 3 ani familia…. pentru că nu mai poate! …asta după ce devine amanta profesorului său.
Departe de mine de a judeca vreo mamă, pentru că toate suntem diferite și toate facem față lucrurilor diferit.
Însă Lena este o femeie nefericită și acra atât la 20 și ceva de ani cat și la 40 de ani.
Nu, nu mi-a plăcut filmul și nici Lena. Și sper doar că e o extremă rară și că nimeni nu o ia drept model!
Nu e cea mai bună mamă dar pentru copiii ei e singura și ca mamă asta e tot ce contează. De privit mult copilele sale în momentele când mama nu mai poate. Asta vă rog să luați din film. Inocența lor, nevoia lor disperată de atenție și iubire, setea de a fi în brațele mamei.
🙏Poate suna dur, dar: Faceți copilul când puteți fi doar a lui o perioadă! E scurtă! Promit.
Copiii nu cer să vină pe lume și nu e vina lor că nu mai putem! Faceți copiii când sunteți pregătite și mai ales faceți-i cu un om pe care vă puteți baza și la bine și la rău! Faceți copilul când vă puteti dedica lui! Și mai ales faceti-l pentru motivele corecte (nu pentru a ține un bărbat lângă tine, nu pentru că bate ceasul, nu pentru că…)
🤔🧐🤔Mamă la 20 sau la 30?
Nu mi-am dorit niciodată să fac copil înainte de 30 de ani. Mi-am dorit să trăiesc, să TRĂIESC nu să mă fac că trăiesc, experiențe diferite, să călătoresc, să văd oameni, să respir, să fiu liberă.
Toate de mai sus le poți face și cu un copil dar pentru cât sunt mici, e nevoie să fii mamă mai mult decât orice altceva. Iar eu mi-am dorit să fiu asta după ce trăiesc.
🙇E o diferență enormă să faci copilul înainte de 30 de ani și după (și multe mame recunosc că și-ar fi dorit să mai fi așteptat încă puțin). Cu excepții, firește (căci cunosc mame la 20 de ani extrem de dedicate și iubitoare).
După 30 de ani însă, știi că le-ai trăit pe toate și ești pregătită să fii ‘doar mamă’.
Am o prietenă cu 2 copii cu 12 ani diferență între ei. Primul la 20 și un pic și al doilea după 30 și .. singură mi-a povestit cât de greu i-a fost la 20 și un pic, cât a plâns, cât nu s-a bucurat de viața de fetița și cât de bucuroasă a fost să ‘i-o dea’ mamei să o crească ea mai mult. Pe când atunci când a născut băiatul nu mai voia să îl lase cu nimeni și maternitatea, deși încă grea, nu ar fi împărțit-o cu nimeni.
Știu ce înseamnă pentru un copil să se simtă abandonat de propria mamă chiar și pentru o secundă.
Știu ce simt copiii crescuți de bunici și preluați de părinți când aceștia încep școala.
Știu ce durere au copiii care au ‘părinți de weekend’.
Dacă mi-am dorit să plec vreodată fără copiii mei?
Da, în vacanță pentru scurt timp cu soțul unde am vorbit nonstop de ei.
Să plec însă departe de ei? Niciodată! Nici în cele mai grele zile când am urlat de am rămas fără glas.
E normal să vrem PAUZE! E normal să le și luăm.
Dar să vrei să îți părăsești copilul este un gând pentru care orice mamă înseamână un strigăt de ajutor și faptul că are nevoie de cineva lânga.
Strigați sus și TARE ori de câte ori nu mai puteți.
Dar NU plecați! Nu veți putea repara cu nimic gaura lăsată în suflet celor mici.
Viața e o bucurie!
Ana Maria
