De ce te duci la biserică? Dumnezeu nu e la modă!

ianuarie 30, 2022

iconita

Ana Maria Ivan

P 20210815 102413 1 01
‘Te citesc de doi ani de când am devenit mamă pentru prima oară. Am luat cu drag sfaturile despre bebeluși și le-am pus în aplicare și am avut rezultate. Îmi place că ești sinceră și veselă mereu. Nu știu cun faci față cu 3 când eu abia îmi trag sufletul cu unul.
Mereu am vrut să îți scriu pentru că există un subiect la care nu îți înțeleg modul de a gândi. De ce mergeți la biserică așa des? Dumnezeu nu mai e la modă de mult. Există alte moduri de a îți găsi pacea, lucruri studiate de specialiști. Și dacă tot te rogi, de ce nu o faci de acasă? De ce îi târâi copiii la biserică și mai ales de ce le dai vin pe post de împărtășanie? Nici nu mai aduc vorba de linguriță, că de aia deja mi se întoarce stomacul pe dos cum poți să faci un lucru atât de neigienic.
În fine, mi-aș dori să nu iei această întrebare cu supărare. E doar ce simte un om care a lăsat Evul Mediu în spate și trăiește modern după cum o cer vremurile.
Toate cele bune! Andra’
…..
Pauză. Cam asta am făcut citind mesajul Andrei prin care am citit întrebări pe care le-am mai primit de-a lungul timpului în situații diferite.
‘De ce îmi împărtășesc copiii’
‘De ce merg la biserică’
‘De ce nu mă rog acasă’
‘De ce nu ies din Evul Mediu’
În primul rând pentru cele care mă citesc pentru prima oară sau pentru cele care ajung să citească acest articol pentru prima oară, le-aș spune că nu am fost niciodată în pas cu moda pe nici un capitol din viața mea. Ba din contră, de când mă știu am fost contra vântului (pentru că așa s-au întâmplat lucrurile nu pentru că mi-am propus asta) și nu m-a schimbat nici faptul că am devenit mamă, nici faptul că am devenit blogger (nu scriu pentru like-uri sau pentru ce e în trend, cu riscul de a fi înjurată sau luată peste picior), nici faptul că am făcut o școală de coaching (unde înveți despre credințe și limitele pe care și le pun oamenii, ba din contră unul dintre coachi ne-a învățat despre credință și Dumnezeu în coaching).
Am observat cu tristețe că oamenii când nu înțeleg ceva, le e simplu să te judece și să îți spună eticheta de om primitiv.
P 20210815 102413 1 01

În Grecia de Sfânta Maria

🤔De ce la biserică?
Rugatul este parte din mine și o fac oriunde, în orice moment, atunci când simt: acasă, la biserică, pe stradă, în mașină.
Simt nevoia să merg la biserică după ce vreo 7 ani am scos-o din viața mea și spuneam că nu am nevoie de ea. Până când am avut nevoie cu toată puterea sufletului, așa cum am râvnit după Sfânta Împărtășanie care nu este doar pâine și vin decât pentru cel care nu îi înțelege Taina. Înțelegând Taina Sfintei Liturghii am început să merg de drag, fără să simt că ‘trebuie’.
🙏Nu încerc să conving pe nimeni de nimic!
Nici eu și nici un preot nu poate să aducă credință în sufletul unui om care NU o caută. Este călătoria fiecăruia și relația personală pe care o are sau nu cu Dumnezeu. Foarte puțini din cei care merg la biserică au și o relație sănătoasă cu Dumnezeu. Abia când înțelegi că Dumnezeu e doar iubire și că nu ai dreptul de a judeca nimic din ce face aproapele tău, abia atunci înțelegi ce însemnă cu adevărat liniștea sufletească, pacea inimii, iubirea desăvârșită.
🤗Dumnezeu așteaptă!
Dumnezeu nu îi așteaptă doar pe credincioșii care pupă toată icoanele din biserică și fac o mie de mătănii în fața celor din jur, ci mai degrabă ÎL așteaptă pe cel care nu Îl înțelege dar care caută o biserică goală, se așează pe o bancă, îi privește chipul Domnului într-o icoană și care îi vorbește cu toată sinceritatea sufletului.
❤️❤️❤️Când merg cu copiii sunt mai mereu cu ochii pe ei și mă rog prea puțin pentru cât aș vrea. Cineva mi-a spus însă că ‘a fi mamă este o continuă rugăciune către Hristos.’
🧐’Nu ți-e frică că vă îmbolnăviți de la linguriță?’
Nu! Nu mi-a fost nici o secundă, dovadă stă că în ultimii doi ani de nici unul dintre noi nu s-a prins Covidul.
Dar! Nu am spus nici unei mame ce să facă! Împărtășania este o taină, nu doar vin și pâine luate dintr-o linguriță, pentru că dacă așa le vezi, niciodată nu vor fi mai mult. Am mai explicat și altă dată, că în canoanele bisericești copiii sunt primii care se împărtășesc, nu bătrânii, nu adulții, deci acolo unde mi se dau exemple că cei mici ar lua după bătrâni, nu este veridic, decât acolo unde preotul nu ține cont de aceasta regulă. De când mă știu, în biserica de lângă casă, bebelușii erau primii, apoi copiii, apoi bărbații și la final femeile. La fel este și aici. Nu găsiți asta? E plin de biserici în jur. Căutați una cu care să rezonati, nu căutați scuze!
🤫’De ce arăt public când mergem?’
Pentru că nu mă rușinez de asta. Nici nu mă laud, nici nu încurajez! Doar face parte din viața noastră.
Îți place? Zâmbește?
Nu? Dă mai departe! Dar păstrează gândurile negative pentru tine. Sau mai bine, aruncă-le departe, căci nici ție nu îți fac bine!
Într-o lume în care toate mizeriile sunt promovate, e nevoie și de puțină hrană pentru suflet pentru cei care au nevoie 🙏❤️🙏
Dumnezeu nu e la modă?
Nici eu!
Ce bine ne e împreună așa!
❤️Viața e o bucurie!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!