După ce am dus-o pe Maria astăzi la școală am ascultat pe Magic Fm o discuție foarte faină între Liana Stanciu și Răzvan Dobrescu (stilist).
Ce mi-a atras atenția nu este discuția despre ce se mai poartă în materie de tunsori anul acesta, ci despre fiica lui și cum a făcut față cererii ei de a își colora părul pentru că ‘așa se poartă’.
Stilistul a recomandat să evităm până în adolescență și chiar mai mult, colorarea părului copiilor cu substanțe chimice, oricât de blânde s-ar spune că sunt, pentru că afectează firul de păr și dacă totuși cedează la rugămințile copilului să nu îi coloreze mai mult de o șuviță (ceea ce a făcut și el cu fiica lui).
🙆Discuția m-a făcut să mă gândesc la întrebările primite de la mămici despre ce facem când copilul vede în jur copii cu telefon, șuvițe colorate, freze ciudate și cere și el.
👉Cât de influențabili suntem?
Cred că acest lucru îl observăm încă din copilărie și foarte puțin și cu multă voință se schimbă acest lucru de-a lungul vieții. În primul rând ai nevoie de conștientizarea faptului că nu îți face bine un lucru și abia apoi să acționezi.
Eu am fost un copil (și încă sunt) genul ‘contra vântului’.
Când eram în liceu se purtau pantalonii cu turul jos și încălțămintea cu talpa groasa. Eu am fost pe stilul clasic modern așa cum îl vedeam (lucru care nu s-a schimbat de-a lungul timpului!) și nu îmi păsa că nu eram la modă.
Privind înapoi mi-am dat seama că pentru a fi EU fără să simt nevoia să fiu ca ceilalți, m-a ajutat încrederea în mine că pot face orice și că pot fi orice (fără să îmi pese de ce spun cei din jur) construită de mama.
👉Sunt toți copiii la fel?
Faptul că am 3 copii mă ajută să văd, dincolo de studii, cât de diferiți sunt copiii și cât de diferite le sunt reacțiile la diferite lucruri. Moștenirea genetică contează, cred, la fel de mult ca educația. (Vă recomand filmul ‘Three strangers’, un film documentar despre cât contează gena și cât educația!).
Maria este un copil ușor influențabil, lucru pe care l-am observat încă de la 4 ani, când începuse să aibă o dependență de o colegă de grădiniță.
Ce am făcut a fost să lucrez împreună cu educatoarele la acest lucru pentru că o dependență afectivă de cineva, pe termen lung, nu îi face bine.
Toți copiii au această dorință de a aparține unui grup, de a fi băgați în seamă și valorizați. Depinde doar cât de mare este această nevoie și ce este dispus copilul să facă pentru asta.
Din această dorință de apartenență, mulți copii ajung în grupuri de agresori (deși acasă nu au văzut așa ceva) și ușor ușor devin unul, pentru a satisface nevoile grupului.
Alții ajung să încerce droguri, alcool sau altele.
Amintiți-vă doar de jocul de acum câțiva ani când se provocau copiii unii pe alții să se sinucidă.
Genul aceasta de dependență este extrem de nociv dacă nu îi învățăm de la vârstă mică cum să facă față.
👉Ce-i de făcut?
E nevoie în primul rând de o stimă de sine și încredere mare în ceea ce sunt ei și să se simtă valoroși doar pentru că sunt așa cum sunt.
La Maria am lucrat împreună cu educatoarele să nu o lase mereu lângă acea fetiță, să vorbească la grupă despre prietenie și relațiile de prietenie, să ofere spațiu celor de lângă ea, să o încurajeze să aibă mai multe prietene.
Acasă și eu am vorbit când era nevoie, despre aceleași lucruri și i-am povestit mult despre relațiile mele de prietenie și despre prietenele mele.
A durat 2 ani până când a ajuns să nu mai aibă această dependență. Asta nu înseamnă că nu o va mai simți. Dar sunt lângă ea.
Pe parcurs, am învățat-o să pună reguli și limite în toate relațiile ei (inclusiv cu noi atunci când greșim față de ea, să ne spună).
Am încurajat-o să spună tare lucrurile cu care nu este de acord dar să respecte și părerea diferită a celor din jur.
Toate aceste lucruri sunt în continuare discutate, pentru că doar o dată, nu înseamnă că gata, copilul a înțeles.
În toate aspectele ei, educația înseamnă picătura chinezească și repetiție.
👉Ce fac când copilul cere un lucru văzut la cei din jur?
Eu nu susțin deloc ca cei mici să aibă tot ce își doresc din punct de vedere material. Un copil care are totul, este un copil care va visa puțin.
Cred însă că există loc de negociere și discuție.
Atunci când copiii mei cer ceva, îi întreb ‘de ce au nevoie de acel lucru’. Aflând motivele lor, atunci decid dacă este cazul să îl iau sau nu, dar nu înainte de a le povesti și de cum văd eu lucrurile.
Dacă răspunsul este ‘pentru că așa are colega/vecina’, nu este suficient cât să îl luăm. Iar aici vorbim foarte mult despre faptul că dacă cineva are ceva, dar ei nu au nevoie de el, înseamnă foarte clar că sunt diferiți și că au nevoie și dorințe diferite și că nu luăm ceva doar pentru că are alticineva (deși ea nu și-l dorește cu adevărat).
Cel mai important este să îți ajuți copilul sa conștientizeze de ce își dorește un lucru.
În cele mai multe cazuri, copiii mei au renunțat a mai dori un lucru doar pentru că îl are X, realizând singuri că l-ar fi luat degeaba.
Dar pentru aceste lucruri e nevoie de timp și energie!
✋Cel mai simplu este să le spunem ‘pentru că nu avem bani’, ‘pentru că nu ne trebuie’ sau să cumperi și gata pentru că vrei ca al tău copil să nu fie privit de ceilalți ciudat sau să fie marginalizat de grup. Dar toate aceste lucruri sunt din lipsurile personale.
NU îți învața copilul că fără grup nu se poate trăi sau că e musai să facă parte dintr-unul (iar pentru asta să aibă nevoie de nu știu ce ghiozdan sau nu știu ce încălțăminte)!
Învață-ti copilul că tot ce are nevoie este să fie el însuși.
Educă-l să aibă bune maniere.
Ai grijă să îi spun explici că e ok să avem dorințe și nevoi atât timp cât ele NU fac rău cuiva.
Iar dacă pentru a face parte din grup trebuie să AIBĂ mai mult decât să FIE, atunci nu e în grupul bun.
Un copil care se simte iubit, apreciat, încurajat, greu va deveni dependent și influențabil de anturaj!
Fiți voi mai mult decât să AVEȚI!
E greu să îi învățăm ce nu suntem noi. Corect?
Cum reacționați când copilul vă cere ceva ce vede la ceilalți?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
