‘De ce nu ai venit? Toți părinții au fost, doar tu nu ai venit. De ce m-ai lăsat singură?’, mi-a spus Maria când o așteptam în poarta școlii ei.
Eu cu ochii cât cepele, nu înțelegeam ce am făcut.
Mai bine zis, ce nu făcusem!
Înainte de a o lua de la școală, școala Mariei avea un eveniment de plantare a florilor împreună cu părinții. Doar că eu am lipsit. Pentru că am uitat!
Pur și simplu.
Am uitat că este vineri, eu trăind în ideea că azi e Joi. Și uite așa am uitat. Complet.
Mi-a venit să plâng când mi-a spus asta. I-am cerut iertare de o mie de ori dar faptul că mă îmbrățișa și că îmi spunea că e ok nu mă făcea deloc să mă simt bine.
Una dintre profesoare m-a invitat să fac activitățile cu ea, pentru că nu era târziu. Așa că am plantat, am făcut etichetă și căsuță de hrană pentru păsări.
Dar am ratat gustările pe care Maria voia să le aduc și distracția cu colegele ei.
După ce am reușit le plantăm împreună
Am comis-o grav.
Nu am nici o scuză! Când mi-a spus în mașină la întoarcere că a și plâns, mi-aș fi dorit să întorc timpul și să pot face orice să dau totul cu o oră înapoi.
As putea spune că am evenimente când la grădiniță, când la școală, că de la începutul anului nu am avut nici o săptămână plină fără vreun copil acasă, că muncesc printre picături cu ei lângă mine, că mai și gătesc și că încerc să le fac pe toate și că este atât de greu.
Așa că dacă mă mai întrebați ‘cum le fac pe toate’, aflați că NU o fac și că mai și greșesc. Rău!
Știu că vă spun vouă să vă iertați, să fiti blânde cu voi, dar… Adevărul e că nici eu nu reușesc să o fac ușor în anumite situații.
❤️’Mama, este ok. Și mamele sunt oameni și nu e problemă că nu ai fost. Dar vreau să nu mai lipsești, niciodată!’, așa a încheiat seara la somn.
O să adorm cu cele mai mari mustrări de conștiință și data viitoare o să fac mai bine. Nu vreau să fiu o mamă care uită.
V-ați simțit vreodată ca mine? Ce ați făcut?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
