‘Dar tu chiar nu vrei ce-i mai bun pentru copilul tău? Adică nu le cumperi haine scumpe? Gadgeturi? Nu îi duci în vacanțe luxoase?’
Foarte surprinși sunt cei cărora le răspund că nu au ce căuta în vacanțe luxoase copiii, că nu vreau să stau cu gura pe ei cum fac părinții care le cumpără haine scumpe copiilor lor și după îi auzi ‘Sa nu te prind că le murdărești. Sunt de firma și au costat bani!’, că pot alerga liberi în băltoace cu haine decente fără să scrie vreo firmă pe ele. Gadgeturile pot aștepta iar atunci când copiii mei le vor prefera când îi invit la joacă, voi ști că nu am fost un părinte bun. Există o etapă pentru toate. Nu îi grăbesc!
Copiii trebuie să înțeleagă mai întâi ce este viața și mai ales că banii nu cresc în copaci. Copiii au nevoie de visuri mai mult decât de ‘tot’. Copiii au nevoie de părinți mai mult decât de telefoane.
☘️’Asa vorbesc săracii’, mi-a scris altă dată altcineva.
Ce înseamnă a fi sărac? A nu avea ce pune pe masă? A nu avea un loc de muncă? A avea totul fără să înțelegi nimic din asta?
Eu și soțul meu nu am avut ajutor din partea nimănui. Amândoi lucrăm și adorăm ceea ce facem (câți dintre voi puteți spune că vă iubiți serviciul? Câți dintre voi zâmbiti când plecați spre birou și faceți ceea ce ați visat?).
Avem casa noastră cumpărată (în rate) de noi. Copiii noștri merg la școli și grădinițe private (deloc ieftine). Plecăm anual în vacanțe și au cam tot ce le trebuie pentru o copilărie sănătoasă: biciclete, trotinete și chiar mai mult decât le trebuie. E suficient de ‘tot’ material.
Cel mai important este că ne au lângă ei, că avem timp de joacă, că îi ascultăm și iubim necondiționat.
🌺’De plâns oamenii plâng oricum. Măcar să o fac într-o mașină scumpă’, mi-a spus asta o prietenă.
Dar nu mai bine nu plângi? Nu mai bine ești fericit? Nu mai bine îți iubești soțul, te iubești pe tine și ai încredere în tine? De ce trebuie să plângi?
Nu am avut tot financiar de la părinți și le mulțumesc pentru asta! Am avut și am însă iubirea lor. Este tot ce a contat mereu pentru mine. Este cea care mi-a dat aripi să pot realiza orice mi-am propus și mai ales să mă pun pe primul loc.
Câți oameni multimilionari știți fericiți cu adevărat? Câți au știut să trăiască cu adevărat? Câți se sinucid și câți sunt alcoolici sau dependenți de prafuri albe?
Fericirea stă în bani? E doar o iluzie! Dacă nu ești fericit fără ei, nu vei fi nici cu ei. Nu banii sunt cei care te fac fericit!
Cunosc femei fără stimă de sine, plimbate doar în mașini de lux și tratate ca obiecte sau trofee. Femei care fac orice pentru o geantă cu brand pe ea.
Bărbați care schimbă femeile ca pe sosește căutând iubirea, pe care nu știu cum să o găsească pentru că nu au fost iubiți de părinți în copilărie.
📍Nu așa îmi cresc copiii!
Ieri am citit postarea Mihaelei Sofronie care mi-a plăcut mult și de pe pagina căreia am preluat-o (o găsiți AICI pe cea originală).
“Nu vreau să-i lipsească nimic copilului meu!”
Psiholog 33 de ani, avocat 35 de ani… s-au sinucis în ultimele ore… Acestea sunt doar două articole care mi-au apărut, întâmplator, în cale.
Dacă se face o interogare simplă pe Google, se poate constata că numărul sinuciderilor în ultimii 2-3 ani a crescut (în România) și că vâsta medie se situează undeva, în jurul vârstei de 33-35 de ani.
Cu alte cuvinte, generația copiilor născuți în democrație. Primii. Și ăsta’ e doar începutul.
Am spus-o și susțin în continuare cu tărie… ideea “vreau să nu-i lipsească copilului meu nimic” este dușmanul principal al acestora.
Copiii crescuți cu toleranța minimă sau chiar “zero” la frustrare, devin adulții inadaptați, nefericiți, depresivi… care nu reușesc să facă față vieții și care din ce în ce mai mult, vor apela la suicid.
Vă doriți niște copii care la maturitate… nu pot avea relații de cuplu satisfăcătoare, care nu se pot adapta la locul de munca, care nu înțeleg și nu pot suporta refuzurile și eșecurile, care cad în cea mai adâncă depresie sau dezvoltă diferite tulburări…, care nu se înțeleg pe ei înșiși, nu știu cine sunt și ce capacitați au sau de ce sunt în stare, care nu știu sa facă alegeri potrivite cu individualitatea lor, care ajung să simtă disperarea până la ultima celulă și să aleagă suicidul ca eliberare?
Continuați sa faceți totul pentru ei, ca să nu le lipsească nimic, și veți reuși cu siguranță! (Și acestea sunt doar o parte dintre efectele acestei “idei geniale”). Și ăsta’ e doar începutul…’
Ce înseamnă ‘tot’ pentru voi și cât din el le dați?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
