Nu voi incepe articolul cu ‘pe vremea mea’ fiindca tot ce am trait eu cred ca traieste fiecare generatie, doar contextul si profunzimea difera de la un om la altul.
Cred cu convingere ca etapa de copil se prelungeste la femei pana in clipa cand da nastere.
Maternitatea incet si sigur te maturizeaza si responsabilizeasa deopotriva.
Daca pana sa ai un pruncut te gandesti mai mult la tine: cu ce haine imbraci maine, cu ce te incalti, cum te faci mai placuta iubitului sau sotului tau, ei bine cand vine ziua cea mare, pe care ai asteptat-o timp de noua luni cu temeri, cu bucurii imaginare, cu presupuneri, cu carti citite sau povesti din experienta altor mamici, iti dai seama ca nimic din toate acestea nu te-au pregatit suficient de mult pentru momentul nasterii.
Si stiti de ce? Fiindca fiecare percepe momentul diferit, la fiecare este diferit pentru ca Dumnezeu ne-a facut diferiti si UNICI pe planeta.
Cand vezi imensa minune pe care doar femeia o are, de-a viata din viata ta, sa ai acel ghemotoc mic in brate si sa stii ca este fiinta din fiinta ta, atat de mica si de firava incat depinde cu totul de tine, cum sa nu te minunezi? Cum sa nu o iubesti?
E o bucurie pe care nimeni nu a putut sa o exprime in cuvinte pentru ca acestea sunt prea sarace pentru o asa mare bucurie.
E bucuria cu care intampini soarele dupa o furtuna grea, bucuria cu care intampini viata dupa ce viata ti-a facut cel mai frumos dar: pruncutul – rupt din lumina cerului, rupt din licarirea stelelor, rupt din inocenta raiului si asezat in bratele tale-femeie…si devii mama pentru tot restul vietii tale.
De acum viata ta se raporteaza doar la fiinta mica pe care trebuie sa o cresti cu multa iubire, cu multa dragoste, cu multa responsabilitate.
Nu e usor, pentru ca este o responsabilitate uriasa, iar tu te simti firava, vulnerabila, nestiitoare dar dorinta de ii fi celui mic bine te schimba intr-o femeie puternica, luptatoare si nimic nu-ti poate sta in cale cand e vorba de copilul tau.
Apoi cand ridici fruntea spre cer si vezi aievea pe Maicuta Domnului cu Domnul Iisus in brate iti dai seama ca ai o aliata, un ajutor neconditionat, un model de viata.
Sa stiti voi mamicilor planetei acesteia ca nimic nu e mai simplu si mai placut decat sa ti-o pui pe Maicuta Sfanta ajutorul casei tale, pentru ca acolo unde Ea e protectoare, copiii au pace, au lumina, au intelepciune si echilibru in toate.
Unde Ea lipseste va lipsi si pacea, bucuria si armonia.
Cam asa am simtit eu maternitatea care m-a facut puternica pentru tot ce-a urmat dupa.
Cum se cresteau copiii in urma cu 35 de ani va spun data viitoare.
Pana atunci purtati-va zambetul ca pe o lumina si sa aveti lumina in casa si in suflet.
Bubu
