Călăuză spirituală, psiholog, coach, preot?
De când mă știu m-am dus la biserică, am început să mă spovedesc la 6 ani (din propria-mi dorință) și am fost norocoasă în copilărie să am lângă mine preoți cu mult har, care să mă învețe că Dumnezeu este iubire fără margini. Spovedaniile din copilărie erau de fapt lungi discuții despre viață, despre tinerețe și despre cum toți facem greșelile în această călătorie dar că este important să ne luăm lecțiile de acolo și să nu le repetăm.
👉Preotul
De acasă și de la preotul meu duhovnic din copilărie am luat 3 lecții importante:
🌿Să nu fac rău cu dorințele mele, mie sau celor din jur.
🌿Să știu că nu sunt niciodată singură, căci Dumnezeu este în inima mea și mereu sunt cu El, oriunde m-aș afla și orice aș face.
🌿Să îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât orice pe această lume și să mă las în Voia Lui.
Cea de-a treia lecție a fost cea mai grea nu prin prisma neiubirii, ci voința de îți lasă viața în mâinile cuiva, să ai încredere totală că viața ta va fi în siguranță și fericită, nu după propria voință cu după voința Celui de Sus. Am trecut prin multe situații pentru ca în final, la 30 de ani, să înțeleg ce înseamnă acest lucru.
Preoții cu har sunt greu de găsit în zilele noastre, dar nu imposibili. Un preot bun este o combinație între psiholog, coach și călăuză spirituală, oferindu-ti spațiul să te simți în siguranță pentru a îți pune sufletul în fața lui Dumnezeu, ‘printr-un om’ (așa cum îl văd mulți) și de la care să pleci cu sufletul împăcat. Deși toți preoții pot fi și duhovnici, nu toți au harul de a fi unul!
✨Conform DEX, un preot este: o persoană care oficiază cultul religios, fiind, în această postură, mijlocitor între om și divinitate și reprezentând pe semenii săi în sfera sacrului, fără a o perturba.
✨Psihologul
Am ajuns la psiholog la 6 luni de la despărțirea de primul meu soț (timp în care și divorțasem). Făcusem deja tot ce scria în cărțile pe care le citisem, stăteam de vorbă mult cu duhovnicul de atunci, dar simțeam nevoie de alt tip de ajutor.
Am ajuns la un psiholog care m-a ajutat să îmi regăsesc calea spre mine, cu întrebări pe care sufletul meu nu a știut a și le pune. A fost și perioada când începusem să fac atacuri de panică, pe care nu știam să le gestionez.
Terapie am făcut timp de 6 luni și am renunțat când m-am simțit puternică pe mai departe și când am reușit să țin sub control atacurile de panică.
✨Conform DEX: un psiholog este observator fin, dotat cu capacitatea de a sesiza și de a analiza viața sufletească a cuiva; cunoscător al sufletului omenesc, o persoană specializată în studiul psihologiei.
✨Călăuza spirituală
Tot în acea perioadă am ajuns și pentru prima oară la o călăuză spirituală. A fost perioada în care m-am înconjurat de tot ajutorul, pentru că mă simțeam într-un abis de unde nu vedeam nici o fărâmă de lumină. De la ea plecam cu o altfel de liniște că voi fi bine.
✨Conform DEX o călăuză (nu este și termenul de spiritual lângă dar cred că se potrivește) este: O persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare.
✨Coachul
La coach am ajuns după ce am făcut școala de coaching, în 2019, cu frica mea de moarte la nașterea lui Achim. Cumva simțeam nevoia să simt detașat această emoție pentru a nu da frâu liber acestei frici.
✨Conform definițiilor găsite pe net coachingul este(nu există termenul în DEX momentan): Conform definiției Federației Internaționale de Coaching, coachingul este un parteneriat cu clienții într-un proces creativ de provocare a gândirii care îi inspiră să-și atingă potențialul personal și profesional maxim.
🙏În ultimii ani, am ‘rămas’ cu duhovnicul și discuțiile mele cu sufletul, căci cel mai bun ‘sfătuitor’ al vieții mele rămâne propria-mi conștiință care este tot timpul cu mine.
Un bun prieten de-al meu, psiholog, îmi spunea că ființa umană este făcută să își găsească toate răspunsurile în ea, doar că informațiile din ultimii ani ne-au ‘deconectat’ de la propriul suflet pe care îl ignorăm de cele mai multe ori și de care nu mai ‘ascultăm’ și că sufletul fiecăruia dintre noi știe mai bine ce îi trebuie și chiar cum să acționeze decât un preot, o călăuză spirituală, un coach sau un psiholog.
Nu vă spun că unul este mai bun decât altul, vă spun că fiecare are rolul său și că în funcție de nevoile proprii, omul potrivit vă poate ajuta.
📍Nu cred însă că este sănătos să ai toată viața pe cineva mai mult decât pe tine însuți și sufletul tău. Legătura cea mai profundă și cea mai sănătoasă este legătura cu propria conștiință, pentru că TU ești singurul stăpân îl inimii tale. Nu oferi puterea propriei vieți altcuiva!
Ați încercat vreunul din cei de mai sus? Care v-a ajutat cel mai mult sau de care vă simțiți cel mai apropiat?
Viața e o bucurie!
Ana Maria