Nu am avut noroc de sarcini usoare la nici una dintre sarcini. Cel mai greu de suportat mi s-au parut DURERILE DE CAP!
Nu poti lua nici o pastila desi simti ca iti crapa capul de durere. E crunt!
La aproape fiecare durere de cap, daca nu gaseam repede o solutie ajungeam sa vars. Se spune ca de vina sunt schimbarile hormonale si mai ales progesteronul. E clar atunci de unde si durerile mele, avand in vedere ca eu am luat progesteron zilnic, in primele 3 luni. Acum fac injectabil o data pe saptamana, probabil pana nasc. Asa ca durerile de cap sunt la ele acasa….
Inca de la prima sarcina am descoperit niste lucruri care imi ameliorau durerile si pe parcurs am tot descoperit.
Acum, la cea de-a treia sarcina, am deja un ritual:
1. Dus
Daca sunt acasa fac dus. Apa ma ajuta destul de mult sa imi ‘spele’ din durere. Am facut multe dusuri de genul asta inca din prima sarcina.
2. Cafea cu lamaie
Nu e doar pentru mahmureala. Prima oara cand mi-a spus asta o mamica, eram la a doua sarcina si am privit-o suspect. Dar, in disperare de cauza mi-am zis ca nu am nimic de pierdut, asa ca trebuie sa incerc. Ajuta, dar nu trece de tot.
3. Masaj la scalp
Tot la a doua sarcina am descoperit si masajul la scalp. Eram in trimestrul intai si eram plecata la o sedinta la Poiana Brasov. In timpul sedintei m-a luat o migrena de am zis ca mor. Am iesit din sedinta si m-am dus direct la Spa-ul hotelului. Cred ca avea o fata disperata cand am spus ca am nevoie sa imi faca orice doar sa imi treaca durerea de cap dar ca sunt insarcinata si de urgenta m-a luat o tipa ( Sa ii dea Dumnezeu sanatate!) si mi-a facut un super masaj la scalp. Mi-a luat practic, durerea cu mana.
In sarcina asta l-am invatat si pe sot si pe mama cum sa imi faca si este minunat sa apelez la ei.
4. Aer rece
Tot in sarcina aceasta m-am trezit pe la 8 saptamani, noaptea la 1 cu durere de cap. Nu stiam ce sa fac, sotul dormea cu copiii si am iesit afara in curte la aer rece. M-am plimbat vreo jumatate de ora, pana m-am linistit ca sa pot readormi.
5. Somn
Daca simti doar ca te ia, baga-te la somn. Daca trece de un anumit nivel, o alta varianta sigur ajuta mai mult.
Sa nu aveti ‘dureri de cap’ in sarcina de nici un fel! Dar daca aveti, sa stiti ce aveti de facut.
La voi ce a functionat?
Multa grija si iubire!