La cate optionale ar trebui sa mearga un copil de gradinita?

Mi-a scris o mamica zilele trecute sa imi povesteasca de programul fetitei ei de 5 ani si sa imi ceara un sfat. Fetita mergea la gradinita privata de la 8 dimineata la 5 seara. De 2 ori pe saptamana avea ora de engleza, de doua ori balet, in weekend mergea la inot si sah. Intrebarea ei era cand sa inceapa orele de matematica si lectura cu ea.

Acum 13 ani lucram intr-o agentie mica de turism si evenimente. Proprietara agentiei era o tipa foarte frumoasa, tanara si cocheta. Pe vremea aceea fetita ei era clasa intai. Mergea la o scoala privata si fiecare ora din zi era ocupata cu vreo ora de ceva: tenis, balet, arte, limba germana etc. Mama are prea ocupata sa o duca, asa ca avea sofer si bona. Tatal, om important, era plecat cu zilele de acasa in deplasari. Fetita aceea la 7 ani avea viata programata mai ceva ca in armata.

‘Si la cate optionale merg Maria si Alexandru?’, m-a intrebat o prietena.
‘La nici unul’, am raspuns.
‘La nici unul? Pai nu sunteti deja in intarziere? Adica nu faceti nici macar engleza?’, m-a intrebat din nou cu ochii cat cepele.
‘Nu facem nici macar engleza. Intarziere de ce anume?’…
‘Pai acum e momentul! Creierul copilului este ca un burete. Absoarbe informatiile extrem de repede. Acum e momentul sa invete cat mai mult’, mi-a spus.
‘Eu o las sa absoarba ce vrea si are nevoie. Ii las ‘buretele’ liber’, i-am raspuns.

Dorinta de a oferi tot ce e mai bun copilului o avem cu totii. Dorinta de a ii oferi un start cat mai bun in viata, iar o avem cu totii.
Dar oare stim exact cum ii impactam pe termen lung cu alegerile noastre si nu ale lor?

Lista de optionale si eu am avut-o

Inainte de a avea copii, ideea de a duce copiii la tot felul de activitati imi suradea si deja in cap imi facusem o lista cu ele.
De cand a venit Maria pe lume si am cautat gradinita perfecta, m-am apucat sa citesc exact ce impact vor avea toate lucrurile pe care eu cred ca le fac bine pentru ea. Exista o varsta pentru toate si un moment.
Un copil nu poate fi bun la 5 lucruri diferite. Un copil alege in timp iar parintii trebuie sa ii fie cei mai buni observatori, astfel incat sa vada spre ce copilul are inclinatii si abia atunci sa lucreze in joaca cu el sa dezvolte acel talent.

Toti copiii se nasc genii!‘, spune domnul profesor Colceag. Si tot ei isi pierd aceasta genialitate pana la varsta de 3, 4 ani. De ce? Sunt indreptati de catre parinti spre lucruri pentru care nu au aptitudini, lasand adevarata lor genialitate nelucrata.
Creierul lor este un burete, dar daca tu ii bagi informatiile de care el nu are nevoie, nu are cum sa poata asimila informatiile corecte spre care are inclinatii.

Cand am cautat o gradinita pentru copiii mei, am cautat una la care fiecare copil sa fie important. Sa exista oameni pregatiti sa le urmareasca traseul si dezvoltarea lor individuala dar si de grup, pentru a sti exact catre ce au deschidere si talent.
O data la 2 luni de zile fiecare parinte din gradinita are evaluare cu educatorul de la grupa copilului si cu psihologul. Psiholog care nu sta in cabinet si asteapta copiii cu probleme (asa cum am vazut ca se intampla in diferite gradinite sau scoli), ci psiholog care isi petrece toata ziua in grupele de copii, facand activitati cu ei (metoda cea mai normala de a evalua corect un copil).
Astfel ca, inca de la inceput am aflat unde erau copiii mei ca dezvoltare si unde sunt dupa 10 luni de gradinita.

Maria a inceput gradinita ca un copil usor interiorizat, socializa mai greu si doar cu cine ii placea, dar la ultima evaluare am aflat ca este un copil careia i s-au dezvoltat abilitatile de leader si ca este creativa in jocuri pe care le inventeaza pentru colegii ei.

Alexandru vorbea doua cuvinte cand a inceput grupa baby si avea o dependenta afectiva de un adult (in principal dorea mereu la aceeasi educatoare). Acum nu are probleme cu schimbarea, are un vocabular la fel de dezvoltat ca al Mariei (aici a contat ca o are si pe ea acasa), este foarte focusat si atent in  activitati, ii place sa cante si termina provestile educatoarelor.
De-a lungul evaluarilor am stiut impreuna cu cei de la gradinita cum ii putem ajuta si acasa sa se dezvolte acolo unde aveau temeri. Mereu am spus ca educatia de la gradinita este prelungirea celei de acasa si daca cele doua sunt in conflict, copilul nu va sti pe cine sa asculte sau ce sa urmareasca.
In cadrul activitatii de la gradinita au incluse ore de engleza prin muzica (2 pe saptamana si nu 7), ore de gatit (unde invata despre legume si fructe), ore de explorat natura (unde merg cu biologul gradinitei in padure unde invata despre plante si fac tot felul de experimente), ore de yoga pentru copii si activitati sportive.
Mai nou si Maria merge la ora de escalada cu colegii de gradinita, o data pe saptamana, dar tot in programul de gradinita.

Atentie! Nu sustin joaca libera tot timpul, ci sustin ca aceste ore in care copiii invata diferite lucruri sa fie in cadrul programului de gradinita si FARA ore extra, DUPA programul de gradinita cand copilul are nevoie de relaxare.

Nu ‘lucrez’ cu copiii acasa si NU avem caiete de activitati. In schimb ii intreb ce isi doresc ei sa faca, iar ei aleg: pictat, citit de povesti, cantat, lego, jocuri de rol sau joaca libera in care ei doi se joaca singuri (de cand au crescut au inceput sa faca si asta).

Imi dau seama ca din pacate nu toate gradinitele sunt la fel si ca sunt foarte multe gradinite private care nu fac nimic creativ pentru copii. Asa cum exista si gradinite de stat care exceleaza la programa pe care o au si la interesul pentru binele si dezvoltarea copilului. Trebuie doar sa o cautati pe cea potrivita si sa fiti implicat ca parinte in tot ceea ce se intampla acolo. Gradinita este locul care ne educa copiii, nu locul in care stau sa se joace supravegheati.

Ce spun specialistii?

Copiii nu pot duce un efort fizic si intelectual pe perioade lungi de timp. Activitatile din gradinita sunt suficiente pentru copilul de varsta prescolara. Copiii au nevoie de joaca libera si timp sa se plictiseasca pentru a-si dezvolta imaginatia si creativitatea in inventarea unor jocuri noi. Gradinita ar trebui sa fie suficienta.

O tabara ‘altfel’ in care sa mergeti cu copiii (NU sa ii trimiteti singuri!) si in care sa le descoperiti adevaratul potential va poate fi de folos.
Lajos Kristof, este antrenor de genii si a fost ucenicul profesorului Colceag. Acesta desfasoara activitati extraordinare pentru copii, incepand cu evaluarea lor, unde poate sfatui parintele cum isi poate ajuta copilul sa se dezvolte in directia in care are talent.
Lajos organizeaza de mai bine de 6 ani tabere pentru copii si parinti. Si eu visez sa ajung la una dintre ele, doar ca anul acesta vom lipsi, din nou, din cauza de bebe mic.
Daca sunteti interesati intrati pe linkul de inscriere. Locurile sunt limitate dar merita sa ajungeti acolo.
Decat optionale un an intreg pentru copil, mai bine o astfel de tabara vara in care sa invatati atat de multe cu si despre copilul vostru. Voi alegeti!

Si? Voi la cate optionale va duceti copilul?

Multa grija si iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!