Nu m-as fi gandit ca ma apuc de prajiturit asa repede, dar cand Maria m-a rugat la ora 17.00 sa ii fac o prajitura cu banane, nu am putut sa ii zic nu. M-am apucat de gatit cu Maria si Alexandru, cat bebe a tras un pui de somn.
Nu aveam foarte multe in casa, asa ca reteta este foarte simpla.
Mi-am notat repede ce am folosit, ca sa nu uit, asa ca am zis sa vi-o scriu si voua.
Ce va trebuie?
3 oua
200 grame de faina
O lingurita bicarbonat
40 gr unt topit si racit
50 ml lapte
2 linguri miere
2 banane pisate
O mana de nuci (de data aceasta eu nu am avut dar voi sa o puneti)
O mana de merisor uscat
Am pus in vasul de mixat ouale, untul, laptele, bananele zdrobite cu furculita, mierea, bicarbonatul si am mixat bine. Am adaugat faina si merisorul.
Am turnat tot in tava rotunda de tort si am bagat in cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru 50 de minute. Dupa ce am oprit cuptorul l-am mai lasat pentru o jumatate de ora in cuptor cu usa intredeschisa.
Pofta mare sa aveti!
Multa grija si iubire!