In copilarie mama mea a fost o persoana permisiva. Mi-a spus ‘nu’ doar la chestii care tineau de siguranta mea. Ce-i drept si eu am fost un copil „matur” care nu facea trasnai iesite din comun. Am copilarit cu 2 gemene de varsta mea. Mama lor era foarte restrictiva si de cate ori mergeam la ele acasa aplica aceleasi regului la toti 4 (era si fratele meu mijlociu). Daca le impunea lor un set de reguli, de fapt erau impuse la toti 4. Tin minte ca aveam 5 ani si ne-a lasat o jumatate de ora sa avem grija de un bebelus de un an. Noi ne-am vazut mai mult de jocul nostru. Cand a revenit si a vazut ca cel mic plangea iar noi ne jucam, ne-a certat pe toti 4 apoi pe noi ne-a trimis acasa. Niciodata nu am fost suparata pe tanti Mariana. Nu m-am simtit data la o parte pentru ca aplica mereu aceleasi reguli ca si fetelor ei.
Putini parinti gasesc in ziua de azi echilibrul intre propria copilarie si copilaria propriului copil. Prea multi parinti isi aduc propriile frustrari in educatia copilului lor. Daca ti s-au impus limite, il lasam liber. Daca ai fost liber, il constrangem.
Este mai usor sa vedem si sa criticam ce fac sau spun cei din jurul copilului nostru atunci cand interactioneaza cu el, decat sa luam masuri in propriul comportament. Am vazut cum se impun reguli celor veniti in vizita (si eu am una: fara dulciuri la copiii mei), cum li se impun un anumit limbaj (nu va inchipuiti ca oamenii injurau sau vorbeau deplasat), cum li se cer anumite comportamente, desi tu ca parinte tipi la propriul copil de fata cu toata lumea, il repezi, il ignori sau il pedepsesti.
Nimeni altcineva din anturajul unui copil nu ii poate influenta viata (nu vorbim de cazuri extreme). Un copil este afectat doar de comportamentul propriilor parinti pentru ca sunt singurii care conteaza. Degeaba un copil va primi mii de laude de la alti oameni daca proprii parinti nu o fac. Degeaba are imbratisari de la prieteni daca parintii il ignora. Degeaba i se vorbeste frumos de cei din jur daca parintii tipa la el. Doar parintii isi frustreaza si streseaza propriul copil. Multi spun: e copilul meu si eu pot face orice, tu esti un strain si doar tu ai indatoriri si obligatii fata de el!
Sunt multe articole care spun sa nu-ti lasi copilul certat de alti oameni. Tot acolo spune ca mai conteaza si de catre cine (daca sunt straini sau persoane apropriate) si cum este certat copilul (cu respect fata de copil, cu afectiune, sau rece si distant).
Faceti un exercitiu de imaginatie si aduceti-va aminte cine si cu ce v-a afectat cand erati mici? Cine conta?
Parinti e mai usor sa dam vina pe altii si mai greu sa ne reparam pe noi!
Multa grija si iubire!
