Nu pot sa ma numesc un adult traumatizat (asta prin comparatie cu altii) desi si eu am avut traumele mele din copilarie. Nu stiu cum se face ca mi le amintesc fix acum cand sunt la randu-mi parinte si tin cu toata fiinta mea sa NU le transmit si copiilor mei.
Filozofia „eu te-am facut eu te omor”
Nu era uzitata prea des insa atunci cand dispareau toate argumentele logice ale parintilor aparea inevitabil aceasta fraza atat de urata. De ce m-ati mai facut? Ca sa ai ce sa omori? Si eu care incerc sa infrumusetez si sa evit crimele oribile din povestile copiilor mei..
Amenintarea „te dau la tigani”
Pai nu se invata totul acasa? Dupa ce toata copilaria mi s-a spus asta am si acum o stare de comunism inseminat in minte. N-am nimic cu oamenii dar nici nu ma simt confortabil in preajma lor de tot ce am auzit in copilarie.
Conceptul de eu sunt mare si am treaba si tu esti mic si neimportant
Daca s-a stricat jucaria… nu e normal sa fac o tragedie din asta? Cu ce e mai prejos asta decat ca i s-a stricat mamei placa de par… pe bune acum. „Lasa-ma cu prostiile tale, nu vezi ca am treaba?” Pai si atunci de ce se mira parintii ca la 14 ani primesc flit de la copii? Doar ei le-au dat flit timp de 14 ani.
Tratamentul omului invizibil
Asta era tare stanjenitoare. Cand parintii vorbeau despre mine ca si cum nu eram de fata si spuneau lucruri tare incomode despre mine. Nu exista nici o umbra de respect asupra intimitatii mele. Daca tot zici de mine ca inca mai plang noaptea dupa parinti… spune si despre tine cum ti-ai ars parul cu vopseaua pentru ca nu ai citit instructiunile…
Caterinca deplasata la adresa copilului
De ce sa te adresezi copilului cu fraze frumoase? Doar l-ai facut ca sa te ajute in casa, nu? Si atunci sa ii vorbim ca atare si sa ii gasim toate apelativele potrivite pentru asta. Denumirile nu le discutam aici dar fiecare le are pe ale lui de acasa si sigur sunt si jigniri pe acolo ca deh uneori mai suntem si tembeli si derbedei si…
Politistul bun/politistul rau
Tot timpul era unul care tinea cu mine si unul care era contra. Nu stiu cum se face ca niciodata cel care tinea cu mine nu castiga si eu mi-o luam grav, desi nu influentam cu nimic discutiile
Pedepse cel putin stranii
Nu mai ai voie…. orice… sa te uiti la TV, sa iesi afara (asta era dura), etc. Orice pretuiai tu mai mult aia iti interziceau. In schimb trebuia sa faci orice iti placea mai putin. In cazul meu erau cititul si temele. Cum sa iubesc sa citesc daca eram pedepsit sa fac asta? NOTA: acum citesc foarte mult doar ca in scop informativ si pe diagonala, nicidecum de placere.
Plasarea in eter – Du-te la tactu’ daca nu iti convine
Asta e mai pentru avansati… cu parintii divortati. Era ca si cum iti oferea libertatea de a decide ce sa faci dar cand ieseai pe usa era ghilotina care iti taia capul.
Pledoaria „Cat stai la mine faci ce spun eu”
Nu mai bine cat stam impreuna decidem impreuna? Varianta asta la impuse nu am inteles-o niciodata. Oricum pana la majorat eram legat acolo, hai totusi sa o facem sa fie si simpatica situatia.
Vei fi un nimeni daca nu faci asa
Adevarul absolut e detinut mereu de ei, de parinti. Pentru ca orizontul lor este viata lor si atat. E obositor sa auzi asta la fiecare nota mica luata, sau la fiecare esec al tau. De ce sa fii incurajat? Off with his head… ati sesizat ca atunci cand vreti sa faceti ceva toti apropiatii va dau in cap si va spun ca nu o sa reusiti? Oare de ce? Si oare de ce ii ascultati? Daca ii ascultam eram un nimeni azi, care nu a incercat sa fie altcineva decat un nimeni.
Ideea mesajului e una mult mai simpla decat pare. Fiecare actiune a noastra are o reactiune. Fie ca vorbim de fizica sau comportamente umane principiul este unul identic.
Cand bagi mana in foc te arzi instant, e stupid sa crezi ca iti vor creste flori pe mana. Cu cat repeti mai des aceasta actiune cu atat ranile se vor intensifica si nu se vor vindeca.
Acum repet ce spune mereu: copilul este suma comportamentelor parintilor si extrapoland si generalizand: Sa am incredere in mine cand toata viata mi se spune ca sunt prost? Sau sa am incredere in oameni cand aud toate variantele de agresiune morala la adresa mea? Si ce comportament ar trebui sa am la adresa unor astfel de parinti care m-au crescut la rece? Sa fiu cald si sa alerg in bratele lor inchise toata copilaria? (ca asa era educatia pe vremea mea – nu generalizez)
Dragilor vrem grau, seamanam grau si nu asteptam sa creasca porumb. E simplu. Esti rece cu copilul, asa va fi si el ca adult. Ii dai la gelzne cat e mic, iti va controla si el rotulele ca adult.
Ca sa fii bine cu ceilalti trebuie sa fii bine cu tine. Ca sa fii bine cu tine trebuie ca ceea ce gandesti cu ceea ce simti si ceea ce spui sa fie la unison. Daca una din cele 3 e altfel se produce scurtcircuitul si devii fals. Asadar spuneti copilului intotdeauna ce ganditi dar nu ii ascundeti emotia si spuneti-o asertiv. Respectul pentru el si ceilalti il invata de acasa.
Inaintea tuturor sunteti voi!
Sotu’ Zanei
