De cand ma stiu am admirat-o pe mama. A fost o femeie foarte cocheta si mereu frumoasa. Nu genul care sa mearga la coafor vreodata, ci mai degraba genul care s-a vopsit o viata in baie, si-a facut bucle acasa si mereu avea o fusta sau o rochie frumoasa pe ea.
De mama nu imi aduc aminte cu vreun ‘coc de mama’ asa cum se poarta acum si cum rar, spre foarte rar il am si eu.
Imaginea mamei mele nu era una despre cat de greu ii e, ci despre cat de frumoasa e viata ei de mama cu 3 copii.
Abia mult mai tarziu, stand de vorba cu ea, am aflat si cat de greu ii era si cate ore a plans singura.
Cred ca, urmandu-i exemplul mamei si mie mi-a placut sa ma cochetez de pe la 14 ani. Mi-a placut simplul ca si ei. Nu am purtat inele, bratari sau coliere aproape niciodata. Imi plac foarte mult dar cum arata la alte femei. Nu stiu de ce dar cred ca nu mi se potrivesc.
Prin liceu si o parte din facultate m-am machiat cam pronuntat. Usor, usor am renuntat si am descoperit ca imi place mai mult machiajul natural.
Intotdeauna am avut in minte imaginea mamei atunci cand a venit momentul sa devin eu mama. M-am incapatanat ca zilele proaste sa fie rare si cele bune cele in care copiii mei isi vor aduce aminte de mine.
De cate ori imi aranjez parul Maria imi zambeste, mi-l mangaie si imi spune ce par frumos am. O vad cum ma priveste cu admiratie, fix asa cum o priveam si eu pe mama si sper sa ii fiu un exemplu bun.
M-ati intrebat de multe ori cum reusesc sa am grija de mine avand 3 copii mici.
Nu imi este usor deloc! Si da si eu am zile de ‘coc de mama’ care nu reuseste sa faca un dus. Dar sunt zile rare iar ‘normalul’ meu este sa fiu placuta vederii. Placuta vederii mele in primul rand, caci si de am o zi in care sunt superobosita faptul ca arat bine ma ajuta la moral.
Cu fiecare copil am avut alta rutina.
Acum la Achim sa reusesc sa ma spal pe cap e o aventura. Ii iau balansoarul in baie si sta cu mine. Ma spal repede pe cap si in timp ce cant si dansez ma si usuc. Ii plac rochiile vaporoase, caci atunci cand ma usuc la par dansez iar fusta face valuri si el are la ce se uita. Suntem buni de filmat.
Sa imi fac manichiura e de multe ori o munca de 5 zile. In prima zi curat de oja. A doua zi tai cuticula. A treia zi ma dau cu primul strat de oja. A patra zi cu al doilea. Si in a cincea zi dau si lacul.
Si da, dupa 2 zile o iau de la capat caci cuticula mea creste mult prea repede.
In jurul meu am si mamici ‘perfecte’ (aranjate ca scoase din cutie) si mamici ‘fericite’ (cu coc de mama care alearga copii). E gresit sa credem ca nu poti sa alergi dupa copii daca iti aranjezi parul sau ca te vei juca cu copilul desi nu ai avut timp de un dus.
O mama poate fi si perfecta si fericita in acelasi timp!
Va spun toate astea pentru ca ne judecam cam aspru unele pe altele. Si ca mama si femeie putem sa le facem pe toate. Trebuie doar sa intre in lista noastra de prioritati.
Asa cum o mamica vrea sa vada un serial in timpul ei ‘liber’, o alta isi face o bucla. Atat timp cat sunt fericite cu alegerile luate, nimeni nu ar trebui sa judece.
Pe voi ce va face fericite?
Multa grija si iubire!