Ii privesc neincetat cum se joaca.
Sunt pe covor si isi impart jucariile. Alexandru vrea o piesa pe care ea nu vrea sa o dea, asa ca incep negocierile.
Achim e langa ei si ii urmareste. Cateodata rade la ei, alteori le trage de jucarii.
Sunt atat de norocoasa sa ii am si sa le fiu mama o viata.
Sunt mici. Ma uit cat sunt toti 3 atat de mici. Maria face 5 ani in cateva zile. Alexandru are 3 ani si 5 luni, iar Achim abia a implinit 8 luni.
As vrea sa ii tin toata viata langa mine.
Ma uit la ei si simt cum imi creste inima cu fiecare dintre ei.
Nu stiam ca poate exista o astfel de iubire, atat de mare si de profunda.
Nu stiam ca inima de mama poate deveni univers de emotii si trairi.
Nu stiam ca ei vor fi totul meu.
Vor creste prea repede si covorul meu va ramane gol. Voi avea timp de citit si casa va fi in ordine. Dar ca acum nu voi mai fi nicicand atat de fericita.
Prezenta lor face sa treaca lispa orelor de somn, durerile de spate si picioare, cearcanele care parca devin mai profunde, oboseala care nu ma mai lasa deloc.
Le sunt aer si iubire, iar ei imi sunt mie viata.
Cand ma cuprind cu manutele lor mici si imi zambesc, parca imi zambeste soarele.
Cand ma imbratiseaza din senin, parca ma imbratiseaza ingerii.
Cand imi spun ‘Mama, te iubesc!’, simt cum zbor de fericire.
Imi ador copiii!
Stiu, toate ciorile isi lauda puii, dar daca nu o fac mamele, atunci cine sa o faca?
Sunt una dintre mamele care adora sa ii tina acasa si sa ‘chiuleasca’ de la gradi din cand in cand. Iar pentru ei nu exista fericire mai mare.
Inca de aseara de cand le-am spus ca azi vor sta acasa, Maria si Alexandru isi faceau planuri deja cu tot ce vom face impreuna.
Le-am promis ca vor ‘chiuli’ si de la scoala, ca vom avea o zi in care doar harjoana, jucatul si rasetele vor fi cele care vor conta.
Si da, vor fi in timpul saptamanii pentru ca viata nu asteapta weekendul sa fie traita!
Si sunt si zile cand ‘lucrurile mele nu suporta asteptare’ iar ei imi tocesc nervii cu tot felul de nazdravanii. Si sunt suparata pe mine, ca nu pot doar trai cu ei.
Asa bine imi prinde cate o nazdravanie ce ma scoate din ‘coaja’ de adult.
Sa chiui si sa bat din picioare odata cu ei.
Sa rad cu pofta pana ma doare burta.
Sa cantam pana ramanem fara glas.
Sa sarim in paturi fara sa ne gandim la saltele.
Sa ‘strigam’ la viata ce faina este.
Copiii ne maresc inima si ne tocesc nervii!
Cand ati facut ultima nazdravanie?
Multa grija si iubire!
