Am avut o viata grozava pana la aproape 37 de ani si daca ar fi sa o traiesc inca o data as vrea sa le traiesc pe toate la fel.
Am iubit, am plans si am trait totul la intensitate maxima. Si ce frumos a fost.
Am fost norocoasa sa intalnesc oameni frumosi si buni, iar pe cei cu care nu am fost pe aceeasi lungime de unda, i-am luat ca pe niste lectii.
Cand aveam 14 ani mama m-a intrebat ce mi-as dori in viata: sa iubesc sau sa fiu iubita. Cu mintea de atunci am ales sa fiu iubita pentru ca mi se parea firesc si usor ca daca sunt iubita voi iubi si eu.
Cu mintea de acum as spune: as iubi sa fiu iubita.
Zilele trecute Maria m-a intrebat daca doar tati mi-a fost iubit vreodata (era intr-o conversatie despre baietii si fetele de la gradinita si care cu cine sa casatoreste, deja au ajuns la astfel de discutii) si a fost surprinsa sa afle ca nu.
‘Si de ce nu ai ramas cu alti prieteni, mama?’
(Uuuu….tin minte cand am intrebat-o si eu pe mama acelasi lucru).
Mariei i-am spus ca omul langa care sa imi traiesc viata nu putea fi nimeni in afara de tatal ei.
Adevarul este fix asta: as fi fost bine cu multi barbati din viata mea, dar am ales sa nu fiu doar bine, ci fericita.
Am fost ceruta in casatorie de cateva ori bune pana la sotul meu, ba am mai si fost o data casatorita pe la 27 de ani.
Toti barbatii din viata mea au fost si sunt oameni faini, dar incompatibili cu sufletul meu.
In viata nu cred ca sufletul se lipeste perfect de cateva suflete, ci doar de unul.
Pe langa celelate existau diferente de comunicare, de interes, de religie, de dorinte.
Am avut o perioada lunga cand am crezut ca voi imbatrani cu iubitul din liceu, pana cand mi-am dat seama ca iubirea nu este suficienta cand dorintele sunt diferite.
Mariei i-am spus ca e timp pentru a alege sa fie fericita in viata si niciodata sa nu se multumeasca cu ‘doar’ bine. In viata asta toti meritam sa fim fericiti.
Pentru asta ar trebui sa se cunoasca mai intai pe ea foarte bine pentru a sti ce are nevoie sufletul ei, altfel nu va sti dupa ce sa se uite. Sa isi dea timp, sa se iubeasca, sa afle cine este ea si abia apoi sa fie pregatita pentru celalalt.
Va puteti imagina ochii mari ai Mariei. Acum nu intelege mare lucru, dar iubirea de sine o invata de la varsta cat mai mica, iar ea cu asta trebuie sa inceapa: cu iubirea de sine.
Sotul meu? E perfect doar pentru mine, iar eu doar lui ii puteam fi perfecta.
Pana cand? Pana cand vom fi fericiti si da sper sa imbatranim impreuna, dar nimeni nu are nici o garantie vreodata. Putem doar sa speram.
Intrebare pe final de an: Voi cum sunteti: bine sau fericiti? Si ce faceti pentru asta?
Multa grija si iubire!
