Din varii motive aud prea des ‘nu sunt o mama buna’ pentru copilul meu. Prea multe mamici se compara cu altele, prea multe mamici isi compara copiii cu altii, prea multe mamici se simt judecate de cei din jur.
Nimeni, absolut nimeni nu stie ce se afla in sufletul si in casa altei mamici. As spune in afara de alta mamica, dar constat din discutiile pe care le citesc pe grupuri de mamici, ca mamicile sunt cele mai intolerante cu alte mamici.
‘Nu sunt bune’ pentru ca sunt obosite (oboseala aia nu trece usor si la acest capitol tine de puterea fiecarei mamici, unele au nevoie de mai multa odihna, altele de mai putina), pentru ca nu reusesc sa alapteze usor asa cum aud ca fac multe alte mamici, pentru ca nu au nascut prin cezariana, pentru ca mai tipa la copil, pentru ca nu fac lectii cu copiii cum fac alte mame, pentru ca lucreaza de acasa in detrimentul statului cu copiii, pentru ca nu au timp de stat cu sotul, iar motivele pot continua.
Pentru mine o mama buna este cea care isi iubeste neconditionat copilul. Doar ca putine dintre noi stiu ce inseamna acest neconditionat. Inseamna sa il iubesti cu bune si cu nazdravanii (pentru mine nu exista rele intr-un copil), sa il iubesti cand deseneaza pe pereti sau atunci cand iti varsa cafeaua in poala (mie mi-au facut-o des amandoi copiii), sa-i iubesti cand iau nota mica la matematica si sa ii sprijini cand nu sunt de acord cu tine.
Sa le fii aproape chiar si atunci cand iti spun ‘Pleaca!’.
Sa ii saruti seara de noapte buna fara exceptie.
Sa ii asculti cand tu ai treaba, ei sunt mai importanti.
Asta face o mama buna, restul sunt detalii care implica regulile societatii. Societatea nu doarme cu tine-n pat, copiii tai o fac!
Multa grija si iubire!
