‘Alaptez, nu alaptez!
Imi e greu, imi e usor.
Toata lumea are lapte.
E un moment magic.
Nu a curs nici o picatura.’
Anul trecut imi scria Elena, o mamica disperata despre cat de greu i-a fost cu alaptarea celui mic si cum ajunsese sa isi urasca copilul pentru asta. Nu, nu il ura dar ura atat de mult momentul ‘magic’ despre care auzise incat trimitea sentimente negative catre bebelus. Dupa ce ca avea un milion de remuscari pentru tot ce simtea, primea comentarii acide pe grupurile unde posta ca ar vrea sa renunte, grupuri asa zise de suport.
Mi-a scris in disperare ca poate mai sunt si alte mame care simt ca ea si citindu-i povestea ei, nu se vor simti cum a facut-o ea atat de mult timp si ca vor lua o decizie buna si pentru ele, nu doar pentru bebelusi.
Din pacate, mamica respectiva a citit si comentariile celor care au scris atunci la postare. Au mahnit-o si au durut-o enorm judecatile atator femei care si-au dat cu pararea despre viata ei si de cat de ‘usor’ a renuntat si mai ales despre cum a putut sa spuna ca si-a ‘urat copilul’ pentru asta.
Multe mame au povestit cat de minunat si magic a fost acest moment pentru ele, fara sa se gandeasca ca fiecare cuvant al lor, bine intentionat de altfel, a pus multa sare pe rana deschisa a mamei, care a plans nopti la rand.
De cate ori citesc orice articol pro sau contra despre acest subiect ma doare sufletul si vai, cat inteleg mamele care sufera ca nu au putut alapta sau au renuntat inainte sa fie pregatite psihic la acest lucru.
La mine au trecut 4 luni si 3 zile de cand nu il mai alaptez pe Achim.
Aveti idee de cate ori l-am pus la sanii mei secati, poate, poate se va mai intampla?
Aveti idee de cate ori am plans noptile cu durere ca nu mai pot face asta?
Stie cineva cum imi intorc privirea trista cand vad un bebelus alaptat si cum zambesc mamei, inghitindu-mi lacrimile?
Regret ca nu am stiut ultima oara ca e ultima oara.
Acum, ma uit doar la poze si plang lacrimi amare. Ooo, cate nopti am visat ca inca il alaptez. Stiu ca multe stiti ce chin este.
Nu credeam vreodata ca voi simti asta, dar abia trecand prin asta cu Achim, am ajuns sa regret ca nu i-am alaptat si pe Maria si Alexandru. Pana acum, eram impacata cu viata lor de bebelusi. Abia acum am inceput sa ma intreb cum ar fi aratat Maria la sanul meu.
Pentru nici o mama nu este simpla alegerea si fiecare alege cum poate. Si in multe cazuri nici macar nu este alagerea mamei.
Daca voi ati alaptat, in loc sa aratati cu degetul o mama care nu a facut-o, intrebati-va mai bine cum se simte si ce rani ascunde, cate nopti a plans si cate o va mai face.
Fericite sunt cele care ati alaptat fara probleme!
Minunate sunteti cele care nu ati putut, din orice motiv!
Fiti mai blande! Fiti mai bune!
Fiti asa cum vreti sa va invatati copiii sa fie!
Multa grija si iubire!
