Am lasat copiii la bunici pentru o saptamana. Ieri dupa masa ne-am dus minunile la bunici, la munte unde stau ei. Cu mic cu mare am facut bagaje, in tipetele Mariei care a facut si 2 tantrumuri ca ea vroia la Bubuuuu si nu mai avea rabdare.
Nu am plecat ca de obicei fix la ora lor de somn, ci am intarziat jumatate de ora. Mare greseala! Maria a adormit, Alexandru s-a fataiat si a cantat, nu vroia in scaunel. Ne-am oprit, i-am facut laptic, am incercat sa il linistesc si apoi iar la drum. Ca in legea lui Murphy, Alexandru a adormit cand s-a trezit Maria. Norocul meu este ca ea e o dulce si face liniste cand doarme fra-su, chiar isi pune degetul aratator pe gurita si spune ‘Ssshhh nani A’exandu’.
Bun, am ajuns cu chiu cu vai la bunici dupa 2 ore si jumatate. A mea a fugit direct la Bubu si impreuna la Aki, nu o mai vazuse de mult. Alexandru a papat si s-a jucat.
Noi am scos tot din masina, apoi am zbughit-o ca niste infractori, adica ne-am ascuns de copii asa cum fac toti parintii, ca sa nu planga dupa noi. Ce sa vezi? Nici n-au plans!
Veselie mare pe noi, atata liniste in masina nu a mai fost de 2 ani jumate. Bun, scapati de acasa unde sa fugim? Ne-am dus direct la film.
Aproape de sfarsitul filmului, cand am vazut ca era ora 19.30, adica ora lor de baita si somn, m-au podidit lacrimile, imaginandu-mi cum ar plange ei dupa noi si strigand neajutorati ‘Mamaaa’. Alex m-a strans in brate, el tinandu-se pe pozitie.
Se termina filmul si mergem acasa…si intram pe usa: jucariile lor imprastiate peste tot. Ma uit la Alex, el deja avea lacrimi in ochi, instant au inceput sa imi curga siroaie lacrimile pe obraz. Ne luam in brate si ii soptesc ‘Casa asta este goala fara ei!’ Alex incepe sa stranga jucariile oftand, eu urc la etaj. Cand intru in camera lui Alexandru am inceput sa bocesc si mai rau. Aproape ca ii ziceam sa ne urcam in masina si sa fugim la ei…
Ne-am linistit cu greu si am zis sa mergem la vecini ca sa iesim din casa. Intre timp ma suna mama. Era 20.30. Vesela la telefon ma informeaza ca picii dorm, au facut baie si au papat si ea cauta disperata bebefonul… Ne-am linistit. Copiii n-au plans, doar noi! Ei sunt bine…
Maine va povestesc cum au petrecut noaptea si ce au facut a doua zi.
Multa grija si iubire!
