Sa ma ierte Dumnezeu dar imi vine sa ma urc pe pereti de nervi.
Nu stiu ce se intampla in oras pentru ca nu merg. Sotul a mers saptamana asta la birou, de la masina in birou si dupa acasa. Direct. La birou 3 colegi, fiecare cu biroul lui, la distanta unii de altii.
Eu am iesit in curte si in cartier la plimbare doar la orele la care tot cartierul doarme. Si tot am aruncat hainele mele si ale copiilor in cosul de rufe si ne-am dezinfectat de sus pana jos.
Paranoia? Habar nu am, dar mai bine sa fiu sigura.
Si primesc poze de la prieteni sau mamici care stau in orase. Parcurile si strazile pline de batrani.
Ei nu au ce pierde. Ei se bucura ca e liniste si primavara si viata e a lor. Se plimba ca niste flori peste tot.
Si noi?? Copiii pierd scoala, parintii serviciul si ei nu au nici o treaba, ca doar ‘virusul nu exista si suntem noi nebuni’.
Sunt multi in somaj tehnic, altii in concediu medical sau concediu fara plata. Grija de a nu sti ce vei pune pe masa, e mare. Cum sa nu te apuce nervii cand sunt multi parinti care stau cu copii mici, de zile intregi in casa care urla ca vor afara. Iar batranii sunt in parcuri..
Pe ai mei parinti i-am rugat inca de acum o luna sa fie atenti. Mama nu a mai fost in oras de ceva vreme, doar tata merge rar cat are nevoie la magazin. In rest, stau acasa.
Sa ne intelegem, nici ai mei nu sunt ei prea convinsi de ‘epidemia asta’ dar macar asculta si stau acasa.
Ce zic batranii? Cei de la Recorder au facut un material cu ce spun acestia.
Trimiteti-va parintii acasa.
Nu ii mai lasati cu nepotii.
Ajutati-i cu cumparaturile, dar va rog, tineti-i in casa!
Daca nu stopam epidemia asta acum, va fi vai si amar de noi. Mi-ar placea sa ajunga mesajul asta la ei: Dragi bunici, va rog stati acasa pentru noi, daca de voi nu va pasa!
Luni ninge. Am ajuns sa ma rog sa ninga cat mai mult, macar asa sa se stea mai mult in casa…
Multa grija si iubire!
