E 11 noaptea. Alexandru sta cu capul in poala mea si geme in somn de durere. Eu il privesc si as da orice sa nu il doara.
A facut iar otita. Ieri am trimis poze si am povestit cu medicul de familie, care e si pediatru si care are tot istoricul lui medical.
‘Doamna Ivan, stiti deja singura si diagnosticul si ce trebuie sa faceti’, mi-a spus doamna doctor la final, dupa ce a repetat lista cu tratamentul.
Da. Stiu. E al treilea episod de anul acesta si al 7-lea in ultimii doi ani.
Am avut o prietena cu baiatul care facea la fel de des si pe atunci, Alexandru fiind mic, ma gandeam ca greseste cu ceva mama.
In ianuarie, la unul dintre episoade am fost la un medic ORL-ist sa imi spuna de ce se intampla asa de des si am aflat:
1. Gena
Copiii isi mostenesc parintii si la istoricul medical. Desi Alexandru nu seamana fizic cu sotul meu, ii seamana cu privire la sanatate. Pana la 7 ani sotul meu a avut nenumarate episoade de otita, inclusiv timpanul spart de doua ori.
2. Baietii sunt mai predispusi la a face otita.
Statistic vorbind, sunt mai multe cazuri de baieti decat de fete cu otita.
Maria a facut un singur episod in 5 ani si 5 luni.
3. Asezarea oaselor de la ureche
Pana la 6, 7 ani oasele de la ureche lasa putin loc de scurgere a lichidului, astfel incat se produc episoade de otita dese, atunci cand cppilul face muci sau ii intra apa in ureche.
(Sigur un medic stie sa explice mai bine ca mine). Concluzia e ca dupa varsta de 6,7 ani odata ce copilul creste, se raresc si dispar episoadele de otite.
Ce puteti face?
1. Sa nu faca muci
De parca poti preveni acest lucru, mai ales cand e la gradinita.
2. Acoperiti-i urechile cand il spalati la cap.
Eu am uitat sa fac asta acum 2 zile.
3. Aveti rabdare sa creasca.
Si mai greu cu acest lucru.
Tratamentul vi-l poate recomanda doar medicul. Va rog nu va luati dupa prietena sau vecina.
Hai sa trec si de noaptea asta si va fi un pic mai bine!
Voi ati trecut prin asta?
Multa grija si iubire!