Acum o saptamana cand am citit regulile pentru copii si programul de gradinita in pandemie, primul gand a fost: La naiba, asta e puscarie.
Apoi mi-am adus aminte de filmul ‘La vita e bella’. Povestea este a unui tata si fiul sau de 8 ani (parca 8?), prinsi intr-unul dintre lagarele naziste si cum tatal ii creioneaza fiului o poveste, iar copilul nu simte atmosfera apasatoare, ci se bucura de ce este in jur.
Am ales sa am incredere ca educatoarele noastre vor sti cum sa aiba grija de copii, fara sa se simta ca intr-o colivie.
Si asa a fost!
Am avut mari emotii sa ii las azi, dar nu ii pot tine intr-un glob de sticla desi imi doresc asta. Am vrut sa vad cum reactioneaza la situatii noi si cum fac fata schimbarilor.
Inca de dimineata cand Alexandru si-a luat ramas bun de la mine cu ochii inlacrimati, am oftat lung si am sperat ca va fi bine.
Apoi m-a sunat si Alex ca l-a lasat usor trist.
Rand pe rand au inceput sa curga pozele si sa le revad fericirea in ele, chiar daca copiii stateau la distanta unii de altii, nu pareau afectati.
Ce cred eu ca ajuta in aceasta perioada?
In primul rand sa vorbiti acasa iar si iar cu copiii despre pandemie si ce inseamna ea, regulile de igiena, despre schimbarea anumitor reguli la gradinita si de ce se vor face lucrurile altfel.
Un copil pregatit de acasa, accepta si intelege mai usor ‘noua gradinita’.
Da, copiii au nevoie de interactiune si socializare, dar nu e nevoie sa stea calare unul peste altul mereu.
Sigur se vor intampla si astfel de lucruri intr-un moment de neatentie.
Aici, fiecare parinte stie daca isi asuma sau nu acest risc.
Cum au fost Maria si Alexandru dupa prima zi?
Extraordinari de fericiti ca si-au revazut colegii, gradinita imbracata in haina noua si educatoarele de care le erau dor.
Alexandru mi-a povestit cum a pescuit si ca i-ar placea sa faca asta si cu tati. (Acum tati trebuie sa cumpere undita).
Am incercat in 3 feluri sa aflu daca au fost deranjati de ceva (distantare??) dar, nu mi-au spus nimic.
Nu, nu toate gradinitele au acest spatiu, dar cunosc educatori cu imaginatie care pot face dintr-un colt de soricel, un castel imaginar.
Secretul sta in parintii care vorbesc cu copiii si educatorii devotati meseriei lor.
Momentan, aceasta este realitatea pe care vrem, nu vrem o traim.
In loc sa ne plangem, mai bine cautam solutii cu ce avem.
Cine mai merge la gradi?
Multa grija si iubire!
