Astazi am reusit la somnul lui Achim de dimineata sa gatesc cina (o tarta sarata minunata cu feta. Reteta o gasiti aici), iar la somnul lui de pranz sa fac o galette (o nebunie delicioasa pentru care scriu reteta vineri).
Cand am intodus galetta in cuptor am simtit cum curgeau apele pe mine asa ca m-am decis la un super rasfat: dus singura. Eventual si o cremuire din cap pana in picioare.
Am luat cu mine videofonul, am zis in gand o rugaciune si am indraznit sa pasesc in dus.
M-am udat bine cu apa si tocmai cand aplicam o cantitate generoasa de gel pe picioare, se aprinde videofonul si se aude tipatul lui Achim. Fix, dar fix atunci ma gandeam ‘Ce tare sunt. Ce tare sunt’.
Ca in desenele animate am incercat sa ma clatesc cat de repede si sa ies fara sa ma impiedic.
Inainte sa ma impiedic, il vad pe camera pe Achim cum isi ia o perna in brate si …..se culca.
Adica doar in timpul de bucurie maxima a unei mame, cat reusisem pe canicula asta sa fac un dus, el a putut sa urle. Doar atunci.
Am respirat adanc si m-am cremuit mai departe linistita.
Si la voi e la fel cu dusurile in timpul zilei sau nici nu indrazniti sa visati la ele?
Multa grija si iubire!
