‘Buna Zana,
Iti scriu pentru mamicile care se confrunta cu aceeasi problema ca si mine.
Sunt dintr-un oras mic si am foarte putine gradinite in jur. Inca de anul trecut am fost sa il inscriu pe Matei la ele. Atunci Matei avea 2 ani. In discutiile avute cu directoarele, toate imi sugerau sa il intarc pana ajunge la gradinita pentru ca altfel LOR le va fi foarte greu si nu vor sa ‘sa isi bata capul cu un copil care plange dupa țâță’.
M-am infuriat foarte tare pe ele si pe modul inuman in care au pus problema. M-am simtit pusa la zid. Nu stiam totusi atunci ce voi alege pentru ca eu aleg ce alege copilul.
Matei este atasat de mine asa cum toti copiii sunt atasati de mame. Suge doar de cateva ori pe zi si noaptea aproape ca nu se mai trezeste. Tot anul acesta i-am explicat si povestit cum va merge la gradi dar cum mami nu va putea merge cu el si ca Țiți il asteapta acasa.
Nu vorbeste foarte bine inca dar ne intelegem foarte bine cu el.
Problema a fost ca saptamana trecuta a plans mult la gradinita iar educatoarea mi-a spus sa il iau la pranz pentru ca nu reuseste sa il culce.
Cand am intrebat-o daca il ajuta macar, mi-a raspuns ca ‘nu are timp de copii alaptati’.
Copiii alaptati nu sunt ciumati! Sunt constienta ca au nevoie de mai multa atentie si suport, doar ca nu ajunge sa fac eu acasa si partea lor, fara ca ele macar sa incerce.
Copiii alaptati NU ar trebui dati la o parte. Mamele NU ar trebui sa intarce obligati de societate. E suficient ca mereu caut sa nu deranjez pe cei din jur cand il alaptez pe strada. Le simt privirea pana in suflet. Nu ar trebui sa ma simt prost ca imi hranesc copilul. Daca ii dadeam biberon, sigur erau simpatici cu el.
Din pacate pentru cei ca noi nu exista spatiu legal. Cum am putea schimba acest lucru? Singurul lucru la care m-am putut gandi este sa faci publica povestea noastra si poate in timp, sa se schimbe ceva.’
Stiu ca multe veti spune sa il tina acasa. O parte din voi veti spune ca la gradinita un singur om nu face fata la atatia copii si daca toti ar fi alaptati, cum i-ar putea lua in brate si ingriji.
Nu mai vorbesc ca acum traim vremuri speciale, cu o pandemie la care cu greu ii facem fata.
Un spatiu legal lipseste inca pentru alaptarea in public care asteapta sa se schimbe ceva.
Cateodata stau si ma intreb de unde ar trebui sa incepem educatia in tara noastra: de la copil sau de la parinte. De multe ori ma intreb cand scriu daca ajunge si schimba ceva in sufletul celor care citesc.
Cat tine de gradinite, cred ca este usor pentru mine sa spun ‘schimba gradinita’ cand sunt localitati unde este una singura pe cativa kilometrii buni.
Si atunci? Care ar fi solutia? Cum schimbam o astfel de situatie?
Daca educatoarea ar intelege ca un copil alaptat NU este bau bau si ca daca ar face un efort de cateva zile, in care sa il mangaie, sa ii ofere o jucarie de somn acesta in timp ar accepta mai usor aceasta schimbare. Un copil are nevoie de timp pentru acomodare si sustinut in acest proces. De multe ori copiii alaptati cu foarte putin efort isi schimba modul de a adormi intr-un spatiu nou, dar e nevoie de un o persoana de care sa se ataseze. Cand aceasta persoana nu isi doreste sa fie omul de atasament, copilului ii este mult mai greu. Pentru acest lucru mama NU poate sa faca si partea ei.
Cum ii educam pe cei care ar trebui sa se ocupe de educatia copiilor nostri?
Cand Alexandru a inceput gradinita era grupa baby si avea un an si 10 luni. Nu era alaptat si avea suzeta. Totusi, dupa perioada de acomodare in care a mers program scurt, o perioada de cateva saptamani bune o educatoare l-a adormit leganandu-l si in timp a mutat in ritualul de a-l tine de manuta.
Stiind asta, am fost profund recunoscatoare pentru efortul ei. Da, Alexandru e la privat, dar nu intra in fisa postului educatoarei sa legene copii.
Ce vreau sa va spun este ca NU ar trebui sa ne incurcam ca este gradinita de stat sau privata, pentru ca si la stat cunosc educatoare care iubesc copiii si ceea ce fac si muta muntii pentru ei.
De ce nu sunt peste tot asa?
Binele copilului ar trebui sa primeze inaintea lui ‘nu vreau sa imi bat capul cu un copil alaptat’. Nu?
Mai sunt mame care au trecut prin asta? Ce solutie ati gasit?
Multa grija si iubire!
