Dacă ar fi să vă spun pe scurt ar fi așa: dovlecelul nu are nici o treabă. Zici că merge de cel puțin un an la grădiniță.
Și vă doresc la toate acomodare atât de ușoară.
Dacă ar fi să vă povestesc tot…
Luni ne-am trezit voioși, mai puțin Alexandru, pe care și după aproape 3 ani încă ‘îl mai acomodez’ pentru că are dimineți când plânge că el nu vrea la grădiniță (ceea ce îmi confirmă că nu e doar despre ce facem noi ca părinții, ci și de personalitatea și nevoile lor). Așa că luni dimineață, nu cu Achim am dus negocieri și explicații, ci cu mijlocul.
Într-un final am reușit să plecăm de acasă și am ajuns la grădiniță. Copiii au trecut pe la Vivi, asistenta, pentru a le lua temperatura și a se uita în gâtul lor. Iar eu am mers până la ușa grădiniței. Ai mei poznași au mers în pas alergător și nici nu s-au uitat în spate.
M-am pus în mașină și am așteptat. După câteva minute am primit mesaj că a plâns un pic Achim dar la liniștit Alecsandru, care a plecat la grupa lui după ce a fost ok piticul. Maria nu a stat cu el, pentru că plângea mai tare.
După ce a plecat și Alexandru, Achim a rămas singur cu educatoarea până a venit și singura lui colegă de ieri.
S-au jucat tare frumos amândoi, am înțeles că i-a dat și mărțișorul și 3 îmbrățișări la plecare.
Am plecat la 12 acasă și eu, fiind că pe ace cu ora de masă.
La prânz a mâncat supă și ciulama cu mămăligă, feluri pe care acasă nici nu a pus gurița.
Apoi a adormit în brațe la Anca (educatoarea) și așa a stat o oră și jumătate.
Când am primit poza cu el dormind la Anca, am izbucnit în plâns. Pe de o parte pentru că era bine și dormea, pe de alta de tristețe că nu mai e doar al meu.
Știu că e doar începutul, dar tare greu este să tai cordonul ombilical. Sau îmi este greu mie.
S-a trezit vesel 😊
Mi-a scris ieri o mamă, că ce mă vait atât, că doar știu că îl duc bine și că să termin cu ‘smiorcaiala’.
Nu știu dacă toate mamele sunt așa ‘smiorcăite’ sau sunt doar eu sensibilă la copiii mei, dar nici nu îmi pasă. Așa îi iubesc eu pe ai mei. Ca o mamă closca care ar vrea să își poarte mereu copiii cu ea. Și ce dacă plâng? E plânsul meu și îmi face bine. Sunt emoții atât de frumoase deși grele.
Pentru fiecare copil al meu mă bucur și sufăr la fel, pentru că fiecare este unic și cu fiecare trăiesc amalgamul meu de sentimente.
Nu înseamnă că dacă ai 3, ‘te obișnuiești’. Eu nu mă obișnuiesc. Una e Maria. Unul e Alexandru. Și unul e Achim. Și toți 3 sunt părți din sufletul meu minunat de mamă.
Prima zi a trecut. Să vină următoarele. Eu sunt pregătită….cu tot cu pachetul meu de șervețele 🤗
Mai sunt mămici care au mai plâns în prima zi de grădiniță?
Multă grijă și iubire!
