Am visat cu ochii deschisi 8 luni primele noastre zile in formula de 5. Ma gandeam ca picii mari vor fi treji cand vom ajunge acasa, ca va fi soare afara si ca vom iesi mult. Si abia asteptam sa dorm cu el.
Vis versus realitate
Asa-i ca planurile nu sunt niciodata cum le faci?
Ei bine Maria si Alexandru au ramas acasa de la gradi din ziua in care am nascut. Maria avea o rinofaringita cu muci si tuse, Alexandru o otita cu muci si febra.
Colac peste pupaza cu 2 zile inainte sa il aduc acasa s-a imbolnavit si mama iar pe mine m-a luat o tuse de nu mai scapam de ea cu nimic. Operata cu tuse este o provocare dar asta e alta poveste.
Simteam ca a noastra casa colcaie de microbi, iar eu veneam cu un prematur de cateva zile acasa.
Sa va mai spun ca a plouat acele zile aproape fara incetare?
Cand am ajuns acasa cei mari erau la ora de somn, asa ca rapid l-am tupilat pe cel mic in camera lui, unde speram eu sa nu fi intrat vreun microb.
Maria l-a vazut prima, caci s-a trezit repede. Privindu-l in patut cum dormea s-a intors la mine si mi-a spus ‘Topai de felicile ca Achim este acasa’. Va spun sincer am ramas cu gura cascata, caci nu stiam ca a mea copila stie cuvantul ‘topai’ si ca era si de fericire.
Alexandru s-a trezit mai morcovit dar s-a luminat la fata cand l-a vazut.
In casa, langa Achim mama era cu masca medicinala pe fata, eu dar si Alex preventiv.
Mama a plecat a doua zi dupa ce am ajuns acasa. Se simtea rau, copiii o oboseau si mai mult, iar ea avea nevoie de odihna. Mi-a parut rau doar pentru ca a avut grija atatea luni de mine sa fiu bine si nu a apucat sa il tina pe bebe in brate, de frica sa nu ii de-a ceva.
Iata-ne dupa 24 de ore, singuri toti 5.
A doua zi dupa plecarea mamei, a venit doamna care ne ajuta la curatenie si ne-a ajutat sa dezinfectam casa. Maria si Alexandru incepusera sa fie mult mai bine, doar tusea mea nu mi-a dat pace. Speranta mea statea ca in laptele meu sa ii transmit anticorpii si el sa fie bine. A fost. Si el si noi. Chiar daca am stat toti in casa 5 zile intregi.
Nu am apucat sa dorm cu el langa mine de teama tusei. Cu Maria am dormit prima luna si abia dupa am mutat-o in patul ei in camera ei.
Cu Alexandru am dormit 5 luni.
Cu bebe Achim abia diminetile acestea dormim de la 6 impreuna. El din prima noapte a dormit in camera lui, in patul lui fara probleme. Merg la el de 3, 4 ori pe noapte, de cate ori vrea sa pape.
Despre cum papa, va scriu separat, caci e mult de povestit, cert este ca de la inceput a papat mix, iar acum am ajuns sa pape 70% din timp san si completare doar 30%. Pfiu, nici nu visam vreodata la asta. Dar revin cu alt articol despre detalii.
Gelozii?
Ei bine Maria (4 ani si 4 luni) a reactionat exact asa cum ma asteptam: este mamoasa si iubitoare cu bebe si ne tot repeta ce fericita este cu el.
De cate ori il tine in brate Bebe Achim acesta o priveste curios, asa cum nu face cu nimeni altcineva din casa.
Alexandru (2 ani si 9 luni) este curios, de multe ori mi se pare ca il cere in brate doar pentru ca o vede pe Maria ca il cere. Il pipaie din cand in cand si ii tot repeta ca il asteapta sa mai creasca sa joace fotbal. Ce m-a surprins la el in schimb, este ca atunci cand l-a vazut in camera prima oara a fugit la el in camera si s-a intors cu o bucata de lemn de jucarie. I-a asezat-o in pat langa el si i-a spus ‘E pentlu tine. Sa te joci cand vlei’. M-a surprins pentru ca eu nu am fost adepta jucariilor primite de copiii mari de la cel mic si invers si nici nu vazuse undeva acest lucru. Era doar ce a simtit el sa faca.
Eiii si primele zile cu Alexandru au fost mai grele. Usor, usor a inceput sa tipe din te miri ce sau sa o impinga pe Maria. Pana sa ne dezmeticim si eu si sotul, am incercat sa aflam cauza si sa il certam bland ca nu era ok ce facea. Pana cand mi-am dat seama ca schimbarile lui au legatura cu Achim. Atunci ne-am schimbat atitudinea la actiunile lui, iar aceste reactii s-au imputinat, parand ca dispar.
Ce am facut eu si sotul?
Le-am acordat mult timp celor mari. Ne-am jucat mult cu ei, pe rand sau impreuna.
Le-am spus si mai mult ca inainte cat de mult ii iubim si cat de fericiti ne fac.
Liniste sau haos?
Cred mult ca de linistea unei case tine de linistea parintilor.
Pana azi sotul meu a fost acasa cot la cot cu mine. De maine se intoarce la birou iar eu raman cu pustiul.
Sotul ii va duce pe cei mari la gradinita si tot el se va intoarce cu ei.
In casa a fost liniste inca de cand ne-am intors din spital. Stim ce trebuie sa facem cu bebe. A scapat fara sa ia de la noi ceva. Papa si doarme si abia daca plange. Cateodata imi vine sa il las sa planga macar un minut doar ca sa ii aud glasul. Rade mult si face tot felul de fete.
Cei mari vor iubire si atentie, asa ca ii implicam in tot ce isi doresc ei sa se implice.
Am reusit chiar sa vad si cate un film in doua seri, cap coada, ceea ce nu credeam ca este posibil.
Nu avem 3 feluri de mancare gatita. De fapt, in multe seri incropim ceva rapid pentru noi cu ce avem prin frigider. Prioritatea sta in copii si sa aiba ei ce le trebuie.
Nu stim exact ce vom pune pe masa de Pasti, caci vom sta toti 5 singuri acasa. Dar stim ca vom fi fericiti cu orice vom apuca sa facem.
Acomodarea la noua viata tine de modul in care parintii fac lucrurile sa mearga in casa. Recunosc ca ma asteptam sa fiu mai obosita decat sunt in realitate, dar poate e obisnuinta sau fericirea asta imensa care imi inunda sufletul.
Nu am de ce ma plange cand viata este o minune!
Multa grija si iubire!
