Acum aproape 7 ani am adoptat o akita ce avea 6 luni. Mi s-a lipit sufletul de ea de cand am vazut-o. Stapanii ei desi o iubeau nespus, nu o mai puteau tine la bloc unde mai aveau un alt catel.
La 6 luni ne-am gandit ca nu este foarte mare si ca nu are un caracter format.
Am vrut totusi sa chemam un dresor la ea, doar ca de 5 ori pe saptamana, minim 3luni, cat ne-a cerut domnul, ne depasea cu mult bugetul, care ajungea la peste 1000 de euro pe luna. Sotul a inceput sa citeasca carti si ne uitam impreuna la Cezar, dresorul de caini. Pe sot Aki il asculta, stia sa fie ferm, in schimb pe mine ma ignora. Nu am bagat de seama si mi-am spus ca atat timp cat o iubesc si ii arat asta e suficient.
Primele intrebari ni le-am pus cand am vazut ca devenea foarte agresiva cu alte animale. Dar ne-am zis ca e o etapa si ca va trece.
<Cand am adoptat-o eram insarcinata cu Maria. Inca de cand cea mica a venit pe lume le-am facut cunostiinta si am incercat sa creez o legatura intre ele. Maria era topita dupa ea si mereu ii zambea. Cand a inceput sa mearga, o alerga prin curte si o calarea ca pe cal. Aki nu spunea nimic si o lasa.
Toata ziua statea pe ea si eu ma topeam de drag
Imediat ce l-am nascut pe Alexandru, Aki a inceput sa ma maraie. Prima oara am zis ca mi se pare. A doua oara deja era clar si incepuse sa imi fie teama.
Apoi intr-una din zile cand Maria o calarea, a dat-o jos de pe ea si a marait-o si pe ea.
Atunci mi-am spus ca ceva nu este ok dar nu ma induram sa ii spun sotului. Abia dupa alte episoade in care Aki m-a marait, i-am spus lui Alex. Am decis sa o ducem la tata, care mai avea doi catei: un catel adoptat de pe strada si un labrador.
A stat la tata aproape un an. In timpul acela i-a batut de multe ori pe cateii tatei si o data l-a muscat pe tata de mana unde a avut 6 copci.
In final, dupa ultima bataie cand i-a rupt labradorului piciorul, tata a decis sa o dea cuiva care nu are alte animale. In zona lui nu a gasit, avand toti ori pasari de curte ori alte animale domestice.
In Curtea de Arges a gasit un adapost de animale care duce in adoptie animale in Germania, acolo unde a ajuns si Aki la o familie de bunici fara alte animale.
Timp de doi ani nu am putut scrie despre ea fara sa plang. Nu m-am putut uita la poze si nu puteam deschide subiectul.
Pentru mine animalul de casa este parte din familie. Multa vreme am spus ca nu ne mai luam animal pentru ca inca sufeream dupa Aki, dar in primavara ne gandim sa luam un catel de talie mica, la cererea copiilor care isi doresc de mai bine de 2 ani unul.
Ne-am gandit si sucit daca sa adoptam sau nu, dar cu copii mici, ne e frica.
E usor sa spunem ca multi catei adoptati sunt mai buni si mai docili, dar adevarul este ca NU ai de unde stii. Da, atunci cand copiii sunt mai mari, poti risca, dar cu ei mici, trebuie gandit bine.
Avantaje adoptie catei?
Exista foarte multe. Pentru multi conteaza partea financiara, pentru altii faptul ca sunt mai rezistenti din punct de vedere al sanatatii sau ca sunt mai afectuosi si loiali. Cel putin asta am auzit ca argumente de la cei care au animale adoptate.
Riscuri?
Dupa Aki, imi dau seama ca nu ai de unde sti cu ce probleme vin din viata de dinainte. Noi am aflat la sfarsit ca aceasta fusese batuta de alti catei inainte sa o luam, de aici si agresivitatea ei la adresa altor animale.
Ce vom face?
Cu siguranta vom merge la adaposturile de langa Bucuresti si vom analiza atunci daca este o varianta buna sau nu pentru noi.
Sunt mii de caini parasiti sau fugiti de acasa, asa cum s-a intamplat din nou, in noaptea dintre ani. Cred ca tarie ca toate animalele merita stapani iubitori dar cred ca si personalitatilor lor si stilul de viata trebuie sa se potriveasca.
Animalele in viata copiilor aduc doar lucruri bune. De la ele invata empatia, responsabilitatea si iubirea neconditionata.
Voi cum ati ales animalul de acasa?
Multa grija si iubire!
