‘Bună Ana,Te ‘privesc’ și te citesc cu jind de multă vreme. Mi-a apărut o postarea de-a ta în care mergeai cu copiii la biserică, într-o zi când nu eram deloc bine și am început să te urmăresc de atunci.Te privesc cu un pic de gelozie, de aia bună, în care mi-aș fi dorit să fi ales mai bine în viață. Iubesc modul în care scrii de Dumnezeu cu atâta patimă și iubire și mult curaj, într-o epocă în care oamenii se uită ciudat dacă le spui că mergi la biserică sau te numesc ‘prea putin evoluat’ cum am fost eu făcută la birou.Nu sunt vreo măicuță cu basmau în cap, din contră sunt o femeie cochetă care se îmbracă modern. Dar merg la biserică. Și îl iubesc pe Dumnezeu. Și mă rog. Și nu mă rușinez de El, deși m-au făcut alții să simt asta câteodată.Nu e vina lor. E a mea că i-am lăsat.Dar să îți spun de ce ți-am scris.Sunt Amalia, am 34 de ani, sunt divorțată și am o fetiță cu ochii ca cerul de 7 ani, Elena.M-am îndrăgostit nebunește acum 10 ani de un băiat frumos cu ochi albaștri, care mă făcea să mă simt universul lui. Ne înțelegeam în toate, gândeam la fel, simțeam la fel, iubeam la fel, mai puțin un aspect: nu credea în Dumnezeu și râdea de toate lucrurile bisericești. Deși mă deranja, îl iubeam prea mult și mă gândeam că sigur se va schimba din iubire pentru mine. Doar că m-am schimbat eu din iubire pentru el. Am mers mai rar la biserică spre deloc. M-am rugat mai puțin, abia mai vorbeam despre Dumnezeu.Aproape că nu mai exista în viața mea.Timp de 7 ani Dumnezeu era doar un cuvânt și eu eram departe de El.Nici fetița nu am botezat-o la naștere, pentru că nu avea ‘nevoie de aceste tradiții învechite și pentru că își poate alege singură în ce crede când va crește’.Era omul perfect în rest. Ne iubea mult, ne răsfăța, avea grijă de noi. Doar eu eram mai goală sufletește și deși aveam tot, mă simțeam nefericită.Într-o zi am trecut prin fața unei biserici și uitandu-ma la ea, am intrat cu dor. M-am simțit acasă imediat ce i-am pășit pragul. Mi-am simțit sufletul plin și iar fericit.M-am pus în genunchi și am plâns ca un fiu risipitor. Nu știu cât timp am stat, dar când m-am ridicat mi-am dat seama că nu mai vreau să pierd asta niciodată, pentru nimeni. Dumnezeu era parte din sufletul meu și așa mă simțeam întreagă.Seara i-am povestit soțului și am încercat să îi explic cât de fericită sunt să îl regăsesc și să îi dea o șansă, să meargă de dragul meu la biserică și să încerce.Dar soțul meu drag a spus că face orice pentru mine, mai puțin asta. De atunci ne-am îndepărtat unul de altul. Eu am ales să merg Duminica la biserică și să o iau și pe Elena cu mine. El mă certa pentru că nu voia ca ea sa meargă cu mine. Din cei mai fericiți, într-un an am ajuns cel mai nefericit cuplu.M-am rugat mult să facă Dumnezeu o minune, să îl lumineze dar într-o zi mi-a spus că vrea să ne despărțim, pentru că și-a găsit pe altcineva.Am divorțat cu sufletul făcut bucățele dar cu încrederea că Dumnezeu nu ne va lăsa singure.Elena este un copil minunat, blândă și bună și adoră să meargă la biserică cu mine. Elena mea mereu îmi spune că își iubește tatăl și că ea crede că pentru rugăciunile ei Dumnezeu îl va schimba. Asta doar Dumnezeu știe.De aceea te citesc cu un ochi ‘trist’, pentru modul în care ați reușit să fiți împreună tu și soțul tău și cu Dumnezeu.Ți-am scris asta pentru a le spune femeilor care te citesc să aibă grijă pe cine își iau soț și să NU renunțe la iubirea pentru Hristos pentru el.Dumnezeu să vă binecuvânteze familia frumoasă!Amalia’
Varicelă. Semne, simptome, tratament
Varicelă. Semne, simptome, tratament Eram însărcinată cu Alexandru când am intrat în contact cu un băiețel ce avea varicelă. Mama știa că mă vaccinase de varicelă dar nu mai...