‘Pai și ce mă, tu vrei ca copilul să fie fericit la școală? Ce, tu ai fost fericită? Crezi că i-a păsat cuiva de asta? Școala e să înveți, nu pentru emoții și fericire. V-ați tâmpit toți cu parentingul vostru modern’, mi-a spus o prietenă când i-am povestit despre școala la care mergea Maria.🙄🙄🙄
🤔Da, vreau ca copilul meu să fie fericit, mai ales când merg la școală. Un copil stresat nu va învăța, mai mult de jumătate din informații nu va avea capacitatea să le audă. Cine face performanță când e stresat?
Cum ești tu ca adult când mergi la serviciu? Ce-i drept statisticile arată că 80% dintre adulții care merg la serviciu sunt ‘cel mult mulțumiți’ de jobul pe care îl au.
Îmi place că trăim vremuri unde după 30 de ani căutăm cursuri de mindfulness și citim cărți despre cum să fim fericiți în viață, fără să facem ALTFEL lucrurile pentru copiii noștri, pentru ca ei să fie fericiți de mici.
Știți povestea cu învățătorul și copilul:
‘Ce vrei să fii când vei fi mare?’, îl întreabă acesta pe copil.
‘Sa fiu fericit’, i-a răspuns acesta.
‘Nu ai înțeles întrebarea’, îi spune învățătorul.
‘Nu ai înțeles viața!’, îi spune copilul.
E frumos când citim pe Facebook asta, nu?
Dar câți dintre voi o aplicați în viața de zi cu zi? Câți vă treziți cu zâmbetul pe buze, fericiți de ce veți face în ziua respectivă?
Azi a fost ultima zi de școală a Mariei, o școală pe care am lăudat-o mult, o școală despre care credeam că m-am interesat suficient, o școală cu valori și garduri frumoase…. Pe dinafară.
Am început prost în prima zi de școală și din păcate lucrurile nu s-au schimbat.
O școală care susține masca copiilor pe față la ora de sport (nu există nici o hotărâre de guvern care să spună că trebuie purtata la sport, iar acest lucru mi l-a confirmat avocata!) și APLICĂ sancțiuni pentru copiii care nu poartă masca corespunzător, nu este o școală pentru copilul meu. Nu știam când am aplicat aici că aceste lucruri vor veni la pachet. Nu știam nici de lipsa de transparență. Nu știam nici de comunicarea defectuoasă. Nu știam nici de lipsa de înțelegere și empatie pentru situația medicală a Mariei (la ea se vede ușor când e fericită sau nu, din cauza bolii autoinune avute). Sunt atât de multe adunate și un gust atât de amar aduse cu ele. Cred că dacă pe toți copiii s-ar vedea fizic (stresul) așa cum se vede la Maria și părinții ar reacționa diferit.
🧐Sunt subiectivă?
Bineînțeles că sunt. Este experiența mea de aproape 5 luni în care am încercat, fără succes, să cer explicații pentru aceste lucruri și să primesc mailuri cu răspunsuri vagi, incomplete și susținând doar ce le convine.
Așa cum există femei care stau în relații abuzive, așa sunt și femei care pleacă de la prima palmă.
Firește că sunt și părinți fericiți în această școală (nu îi cunosc dar presupun), părinți mulțumiți (și stau pentru că e mai nasol în alte părți) și părinți care au alte nevoi și cerințe pentru copiii lor, preferând să închidă ochii și ‘să nu își bată capul’.
Eu nu fac parte din categoriile de mai sus.
Eu mă duc până pe Lună pentru copiii mei și devin Balaur ca să îi apăr.
Eu am fost fericită la școală, de ce să nu ofer asta și copiilor mei? Am fost fericită la toate joburile avute și când nu m-am mai trezit dimineață așa, mi-am dat demisia. Sunt fericită cu fiecare alegere luată și când nu mai sunt, NU îmi este frică să schimb. O viață avem de trăit!
Asta îmi învăț și copiii. Și asta vor lua cu ei mai mult decât orice curs sau carte citită.
E ușor să stăm pe margine, să îi ascultăm pe alții vorbind, să le dăm dreptate și muuult mai greu să facem! Indiferent ce vă spun cei din jur, Alegeți să fiți fericiți și la fel și copiii voștri!
🧘Știu că școala perfectă nu există, dar lucrurile de bază ca respectul pentru copil, în locul în care copilul meu va petrece 8 ani, trebuie să existe.
Îmi pare nespus de rău că nu va mai avea cele două învățătoare minunate, Ana și Rodica și colectivul de colegi și părinți. Absolut grozavi cu toții și sunt tare mândră că ne-am cunoscut.
Dar din păcate nu suplinesc lacunele atât de mari din echipa de management, pentru că aici a fost problema majoră! Deciziile care lasă de dorit.
😉Dan, directorul de la grădinița copiilor mereu mi-a spus că important e ce se întâmplă de sus în jos și nu invers.
Nu am ascultat și regretăm alegerea luată. Dar învățăm ce avem de învățat și căutăm locul unde Maria să fie fericită la școală. Știu sigur că există.
De luni, până una alta, lucrez de acasă și sunt și învățătoare pentru Maria în același timp, până când găsim locul pentru ea. O să fie bine! Știu asta.
✋Ce sfat v-aș da? Să stați de vorbă cu ochii larg deschiși și urechile ciulite cu directorul școlilor la care mergeți. Nu degeaba se spune că peștele de la cap se împute. Luptați pentru copiii voștri! De asta vă au.
Care sunt experiențele voastre cu școala aleasă pentru copiii voștri? Ce a contat? Este copilul vostru fericit?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
