Sunt bucureșteană, născută și crescută în mijlocul capitalei, lucru cu care nu mă laud.
Mi-ar fi plăcut mult mai mult să mă fi născut într-un orășel de munte, mic și cochet, unde toată lumea să se salute cu toată lumea. Ei da, poate mi-a plăcut Heidi prea mult.
Ai mei m-au trimis la facultate la Pitești, să învăț cum e viața departe de casă.
Am ales să stau la un cămin privat (sunt mai antisicocială din fire, deși nu par, nu mă încânta ideea de a sta cu mai mult de o persoană în cameră) așa că am ales acest cămin unde am avut o super colegă din Aiud, Dănuța. Dănuța mea, ardeleancă, știa găti mult mai bine decât o făceam eu la vremea aceea.
Bucătăria era comună pe un etaj unde eram un mix de fete și băieți simpatici de 18 ani.
Băieții mereu chicoteau și veneau cu muzică să ne binedispună. Unii dintre ei tăiau ceapa mai bine decât o făceau fetele, alții erau atât de stângaci încât bandajele nu le lipseau de pe degete.
În camerele unora era mai aranjat ca la hotel, iar la alții nu voiai să intrii de teama unui șoricel.
Și se văd aceste lucruri și mai tarziu.
Un bărbat care nu este lângă tine în bucătărie să taie o ceapă, să bage o farfurie la spălat sau să întindă rufele pe sârmă, puțin probabil că va schimba scutece, va plimba copilul sau îți va da o pauză de somn cât el va pregăti cina.
Am auzit prea multe femei spunând: speram să se schimbe după ce vin copiii.
Adevărul este că nici un bărbat nu se schimbă. Ba mai rău, genul de bărbat care nu a mișcat un deget toată viața, nu doar că nu va schimba după dar va critica și tot ce faci tu.
Aveți grijă cum vă creșteti băieții. Sunt soții de mâine!
Multă grijă și iubire!
