Am fost dată la școală la 6 ani și 5 luni în clasa întâi. Eram cea mai mică din clasă și cumva cea mai temătoare. Am avut noroc de o învățătoare blândă și bună, care deși avea doar 18 ani, a știut cum să ne învețe să învățăm de drag.
La 8 ani citeam cărți întregi. Privind înapoi, nu îmi aduc aminte procesul de învățare și cât m-a ajutat sau nu mama pe parcurs, ce știu este că acasă ai mei citeau mult. Așa și eu mi-am început aventura cărților și a nopților pierdute printre pagini întregi de poveste. La 14 ani când colegele mele cereau în cluburi și bani de machiaj, eu băteam toate anticariatele de la Universitate și mă întorceam cu brațe întregi de cărți. Atunci i-am descoperit pe Thomas Hardy, Oscar Wilde, William Shakespeare, Charles Dickens și piesele de teatru ale lui Caragiale.
Al doilea nume al Mariei mele, Katarina și este ales la 14 ani când am citit prima dată ‘Îmblânzirea Scorpiei’, după personajul principal.
Nu îmi văd viața fără cărți și poveștile extraordinare descoperite odată cu ele.
Maria mea nu e ca mine. Deși are înclinații spre artă și ar putea sta zile întregi lângă mine să îi citesc povești, nu simt/știu dacă are aceeași deschidere și dorință să citească. De când cu perioada în care a stat acasă între școli (de săptămâna aceasta merge la școală) am făcut tot felul de activități cu ea, pentru a o ține în priză cât de cât. Printre ele, cititul.
La citit urmărește cu degetul arătător
De la grădiniță Maria știe alfabetul și recunoaște ușor literele de tipar și chiar și pe cele de mână. Încurcă des D cu B și nu știe încă bine grupurile de litere: ce,ci, Ghe, ghi, che, chi, dar sunt lângă ea și o ajut.
Din Ianuarie a început timid să citească câte o pagină dintr-o carte cu litere de tipar, iar de o săptămână își alege ea povestea, chiar dacă sunt litere mici.
Cum am ajutat-o eu?
🌷Am încurajat-o să își aleagă singură cartea.
🌷I-am explicat să citească cuvântul pe litere apoi să îl citească pe silabe, grupând câte două, trei litere.
🌷Nu o las niciodată singură, ci citim împreună.
🌷Citește chiar și două zile la rând (sau chiar mai mult) același text, pentru a o ajuta să recunoască vizual cuvântul și chiar textul.
🌷Am ajutat-o să recunoască literele dintr-un cuvânt atunci când le aude (de două pe săptămână ea scrie după dictare și silabisesc cu ea toate cuvintele).
🌷I-am povestit de lumea magică pe care o poți descoperi datorită cărților.
🌷M-am jucat cu ea înainte de ora de citit, astfel încât ea să aibă o stare bună când citește.
🌷Mi-am mușcat limba când am vrut să țip (căci credeți-mă, îmi vine)
Ce NU am făcut:
✋Nu i-am oferit recompense (nu bani, nu dulciuri, nu jucării sau alte nebunii)
✋Nu am pedepsit-o când nu a vrut să citească, dar nici nu am renunțat.
✋Nu am grăbit-o, deși citirea a 3 propoziții durează și jumătate de oră câteodată.
Când scrie după dictare
🧐Cititul este un pas extrem de important în viața copilului și depinde de părinte să reușească să îl facă pe copil să îl iubească sau să îl urască.
Cititul zilnic are numeroase beneficii, nu doar pentru copil ci și pentru tine, ca adult: îmbunătățește memoria, antrenează creierul, îmbogățește vocabularul, dezvoltă imaginația și atenția.
🤫Să ne înțelegem, NU îmi este ușor DELOC orele de citit cu Maria. De fapt, dacă aș putea trece peste acest episod aș face cu mare drag. Nu mai zic că mă apucă panica că mai am doi. Dar, nu vreau să citească obligat și să dea cu cărțile de pereți când va fi mare.
Singurele cărți citite până acum
🤷Când începem cititul cu copiii noștri?
Exceptând cazurile de copii extraordinari care citesc singuri de la 3,4 ani, copiii noștri sunt extraordinari prin alte talente, deci nu începeți cu ei dacă ei NU o cer!
Au timp la școală să facă lucruri și este suficient câți ani de teme, proiecte și teze au după vârsta de 7 ani, ca să le mai luați și din anii de copilărie!
🎀Mi-a plăcut ce am citit zilele trecute spus de către Tatyana Chernigovskaya, psiholog şi neurolog rus: ‘Este foarte important pentru copii să înceapă învăţarea la timp. Problema principală a zilelor noastre este orgoliul părinţilor care se răsfrânge asupra copilului. Îmi spun unii părinţi, mai mult lăudându-se: Am început să-l învăţ pe fiul meu de doi ani să citească’, iar eu răspund: ‘Ei bine, eşti un prost!’. De ce trebuie să faci asta? Un copil de doi ani nu poate face asta deoarece creierul lui nu este pregătit. Învăţăm copiii să citească de la doi ani nu pentru că îi va ajuta la ceva, ci pentru că avem noi, ca părinţi, nevoie de o validare din partea celorlalţi că al nostru copil este deştept. Părinţii fac lucrul acesta pentru a se lăuda, din orgoliu. În realitate, fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui, iar pentru ca creierul copilului să se dezvolte corect nu trebuie inundat cu informaţii pe care încă nu le poate asimila.’
Tot articolul îl puteți citi aici: https://www.google.com/amp/s/adevarul.ro/life-style/parinti/neurolog-Imi-spun-unii-parinti-Il-invat-fiul-doiani-citeasca-raspund-ei-bine-prost-1_5e09bfdc5163ec4271890824/index.amphtml
Ați ajuns la această etapă? Ce v-a ajutat?
Multă grijă și iubire!
Ana Maria
