Când copilul e bolnav, mama plânge după ce adoarme!

A adormit ușor.
Și joi seară când ne-am internat și ieri toată ziua și aseară.
Doarme ca un înger iar eu îi creionez ușor trăsăturile feței. Mă doare cât o iubesc. Nu mă satur să o admir cât este de minunată.
Și cât de curajoasă este micuța mea. Cum le face față pe toate, cu zâmbetul pe buze.
Dacă aș putea să îi iau toate durerile și să le trăiesc eu pe toate, aș face-o fără să clintesc.
Ea doarme, iar eu în sfârșit pot plânge. De furie, de neputință, de nervi.
Plâng încet să nu mă audă. Trebuie să fiu puternică pentru ea deși as urla dacă aș putea. Așa că plâng când doarme tot ce am de plâns. Plânge și ea ziua de dorul fraților și a tatei. E supărată tare că nu am mers la bunicul, a cărui zi de naștere a fost ieri. E supărată că nu aleargă cu Toto, cățelul bunicului,așa cum abia aștepta. Și e supărată pe ea, deși ii spun că este perfectă și că nu a greșit cu nimic.
Mă rog, mă rog neîncetat să trecem ușor peste acest episod. Mă rog să fie bine. Și mă rog pentru toți copiii și mamicile care trec prin încercări grele.
Nu pot să nu mă întreb.
Oare aș fi putut face mai bine?
Oare aș fi putut să o aduc mai devreme?
Suntem la Marie Curie de joi, internate. Facem Sărbătorile singure și nu știm cât vom mai sta.
Încă nu avem un diagnostic deși avem 2 probleme diferite. Una dintre ele descoperită aici. Ambele pot fi foarte ușoare sau foarte grele. Încă așteptăm și încă mai are de făcut diverse investigații, una cu anestezie generală.
Mă rog. Știu, sper, trebuie să fie totul bine.
Cum vrei tu Doamne, așa să fie!
Aveți grijă de voi și îmbrățișați-vă mult!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!