Au trecut peste 2 ani de cand sunt mama. Au trecut momente care m-au impins la disperare si clipe care m-au implinit ca niciunele de pana atunci. Am trecut prin experiente care m-au imbogatit sufleteste, care m-au umplut de iubire si altele care m-au facut sa ma pun sub semnul intrebarii: „Oare fac bine ce fac?”. Pe toate le pastrez in suflet. Toate m-au modelat in mama care sunt astazi si le astept pe urmatoarele ca sa le adaug in tolba cu amintiri. Le astept mai pregatita decat am fost la inceput.
De curand m-am intrebat cand mi-a fost cel mai greu. Astazi imi spun ca fiecare etapa a fost dificila si frumoasa in felul ei,fiecare a trebuit sa fie mai intai perceputa ca o greutate ori ca un efort pentru a ajunge apoi sa o pretuiesc, sa ma multumeasca, sa ma faca sa simt ca am luat deciziile potrivite, sa inteleg ca fac bine ceea ce fac. Dupa mai bine de 2 ani de cand viata noastra se desfasoara in formula de 3, privesc lucrurile mai detasat si fara regrete. Imi accept greselile.
Startul in alaptare a fost greu!
Cum spuneam, incerc sa gasesc care a fost greul cel mai greu. Startul in alaptare a fost dificil, ragadele au fost multe si parerile impartite. In aceeasi perioada, fetita mea lua extrem de putin in greutate si nimeni nu putea sa-mi dea explicatii pertinente. A venit apoi diversificarea. A fost un proces destul de lin, fara prea mari batai de cap. A reglat si problema greutatii. Nevoia a facut ca fetita noastra sa inceapa cresa la 9 luni (part-time) si eu sa ma pomenesc cu toate fricile de pe lume. Au trecut si ele. Totusi, greul constant in toata aceasta perioada, de la inceput si pana in prezent, a fost somnul. Acum nu m-aa mai putea plange, desi adormitul inca este dificil si, de cele mai multe ori, dureazzaaa.
Inca din maternitate nu mi-a fost frica sa-mi iau copila in pat cu mine. Acasa am continuat cu co-sleeping-ul, desi, inainte sa nasc, in capul meu de gravida imi imaginam ca un bebelus doarme in patutul lui, in aceeasi camera cu parintii pentru o vreme, ca apoi sa se bucure singur de o camera frumos colorata. Cam asa cum am vazut prin filme.
Noptile albe!
La scurt timp au urmat noptile albe, plimbarile nocturne cu copilul in brate in jurul blocului, zilele lungi petrecute in parc de dragul somnului copilului, mult purtat in wrap atunci cand caruciorului nu i se dadea nici o sansa si leganatul. Mult leganat! Atat de mult leganat incat copila mea pana putin dupa varsta de un an a adormit leganata la fiecare somn, cu cateva exceptii, putine de le pot numara pe degete.
Uneori leganatul dura 30-40 de minute, alteori 4 ore. In medie, cred ca bratele mele ajungeau sa fie goale si copilul sa respire specific unuiacufundat intr-un somn adanc dupa aproximativ 1-2 ore de miscari mecanice si rugaciuni spuse in gand.
In primul an am adunat multe lacrimi, disperare, nervi si frustrari. Cand adormea ma napadea vina, regretele si parerile de rau ca ma enervez pe copilul meu care dormea ca un inger. Programul ei de somn si apoi cel de masa au fost mai importante decat orice nevoie sau dorinta de-ale mele de a ma dedica unui alt lucru. Am lasat-o in ritmul ei, dar am ghidat-o spre o rutina pe care am instituit-o in functie de semnele pe care mi le dadea. Cred ca este primul sfat pe care i l-as da unei alte mame in aceeasi situatie: sa-si „asculte” copilul, dar sa privilegieze o rutina in viata lui, desi vorbim de un bebelus.
Nu am crezut niciodata in specialistii care iti pot antrena copilul de 3 luni sa doarma dus. Nu am incurajat si niciodata nu mi-a trecut prin minte sa testez metoda Ferber, de exemplu, ori alta metoda magica, care iti promite ca al tau copil va adormi singur in patut si tu vei avea timp pentru tine in fiecare seara de nu vei sti ce sa faci cu el.
Bebelusul nu-i un robot si nici un animal de companie pe care sa-l poti dresa.
E fiinta aia delicata nascuta din tine, care are nevoie de hrana, caldura, siguranta, confort si alinare. Acesta ar fi al doilea sfat pe care l-as da: nu faceti din bebelusii vostri niste cobai. Nu incercati sa le testati limitele ori sa-i antrenati in vreun fel. Lasati-i sa va simta si fiti acolo cand au nevoie de voi. Da, stiu ca sunteti epuizate de cele mai multe ori si stiu si ca toata lumea va spune ca va trece. Dar chiar asa-i! Trece si vi se va face dor de bebelusul vostru mic cu piele de catifea.
Pentru noi co-sleeping-ul a fost metoda ideala pentru a beneficia de somn. Am stiut ca fetita noastra nu-i o mica santajista egoista care se va obisnui sa ne aiba langa ea. Am stiut si ca sanul nu-i va crea o dependenta nefireasca. Miturile n-au avut loc intre noi. Inca practicam co-sleeping-ul. Astazi, la 2 ani si 3 luni este intarcata (de 2 luni). Experienta ne-a aratat ca nu a devenit dependenta de san. Dormim toti 3 de 2 ani si 3 luni. Stim ca nu va fi intotdeauna asa, dar deocamdata asta este normalitatea noastra, asa ne este noua bine. Al treilea sfat ar fi sa privilegiati somnul impreuna pentru mai multa odihna, pentru mai mult confort si apropiere. Dupa mai bine de un an plin de pusee, regresii si reprize de stat la san cu orele, astazi ma bucur de nopti linistite, cu mici exceptii. Exceptiile sunt semnele unei dureri sau al unui disconfort.
Imi doresc sa le transmit un gand bun mamelor care se trezesc de nenumarate ori pe noapte, celor care abia leaga 1-2 ore de somn, celor care simt ca puterile incep sa le lase. Sa stiti ca vor veni vremuri mai bune sintoate noptile nedormite vor ramane departe in urma voastra. Stiu ca-i auziti pe toti spunandu-va ca trece si perioada asta, dar chiar trece … si vine alta.
Pe Flavia pe o puteti citi pe Noidoisibebe
