Mereu imi spun ca nu sunt o mama buna si ca nu sunt facuta sa fiu mama cand ei patesc ceva…
De cate ori ei cad, se lovesc sau se ranesc, eu tremur ca varga. Imi fuge pamantul de sub picioare si ma chinui sa fiu normala si calma pentru ei.
As vrea sa le iau toate durerile si sa nu simta niciodata, nimic rau. Ma doare corpul si sufletul cand ei patesc ceva.
Azi mi-a sarit inima. Maria era cu Alexandru afara si alergau.
Nu le poti spune copiilor sa nu alerge pentru ca …sunt copii.
Le spun mereu sa aiba grija, dar cata grija am avut noi cand eram de varsta lor?
Uite asa Maria a venit cu viteza direct in coltul pervazului de la geam.
Eram in casa cand au auzit-o tipand. Cand am vazut-o cu obrazul plin de sange, am simtit cum mi se inmoaie picioarele.
Am luat-o in brate si am fugit cu ea in casa.
Am dezinfectat locul, am facut poze si am trimis medicului. Am controlat sa vad cat de adanca este taietura obrazului, caci nu este doar julita si am respirat usurata ca rana nu e adanca, dintii sunt intacti.
Medicul m-a linistit ca nu e de mers la spital si sa iau banda speciala pentru taieturi, folosite special pentru genul acesta, dar ca sotul le are de luat de la clinica ei.
Uite asa, l-am asteptat pe sot cu sufletul la gura, tot stegandu-i obrazul care inca sangera usor, inca vreo 2 ore.
Ea a fost super curajoasa si da, stiu ca acest curaj vine din ce ii transmit eu, din calmul meu, care de fapt este un vulcan, dar pe care il tin inauntru si nu il las sa iasa.
Dupa ce s-a linistit, am iesit in curte sa iau o gura de aer rece si sa pot plange linistita.
Apoi am intrat in casa, sa o tin in brate si sa nu ma mai satur de ea. De cate ori ei sunt bolnavi, eu imbatranesc un pic.
De cate ori i-a venit sa planga am rugat-o sa nu o faca, pentru ca ii deschidea rana.
‘Mama, dar ce fac cu lacrimile care vor sa iasa?’
‘Nu vrei sa le strang si sa plang eu in locul tau?’
‘Ba da, mama. Dar sa plangi tare, ca mine’.
Alexandru a venit sa se uite la ea cu ochii mari. A analizat bine si cand l-am intrebat cum i se pare, mi-a spus doar atat:
‘Maria e perfecta cu tot cu rana’.
Nu stiu cum de sunt atat de intelepti copiii. Mie nu mi-ar fi trecut prin cap sa spun asta, dar uite ca el a spus-o cu tot sufletul.
Pe seara Maria, m-a imbratisat:
‘Mama, l-a inceput mi-a fost frica de rana. Dar acum ca am petrecut timp cu ea, m-am obisnuit si cred ca putem convietui amandoua’.
Sper, sper sa nu ii ramana semn.
Sufletul imi e mic si ma rog sa isi refaca fata ei frumoasa si minunata.
As vrea sa ii protejez de tot si toate. Stiu ca nu se poate si pentru asta imi doresc sa reusesc sa ii invat sa se apere singuri de lucruri grave. Eu voi fi mereu langa ei, sa fiu plasa lor de siguranta, umarul pe care plang si bratele pe care sa le stranga.
Multa grija si iubire!
