Am ajuns la prânz cu copiii la tata.
Soțul nu a putut fi cu noi, dar am făcut față cu brio drumului singură cu 3.
Am cântat, am spus povești și am jucat jocuri.
Pe final, Achim își pierduse răbdarea, dar am rezistat. Au mâncat, pe Achim l-am băgat la somn și cei mari au cules căpșuni cu tataie. De câte ori vin la părinți, mereu mă simt protejată și în siguranță. E ca și cum la părinți toate relele din lume dispar, ca și cum aici e mereu bine și soare și bucurie.
La părinți, nu ai nicio grijă.
La părinți, ești iar copil.
La părinți, e bucurie.
La părinți, lucrurile par atât de simple.
La părinți, te simți iubit doar pentru că ești.
La părinți, lumea pare tare mică.
La părinți, e doar bine.
La părinți, e liniște.
La părinți, e Dumnezeu.
Da, mi-e dor de mama (ai mei au decis anul trecut să o ia pe căi diferite) și cumva, nu e la fel totul fără ea, dar cred că asta trăiesc copiii cu părinți unul într-o parte și unul în alta. E bine, dar nu complet.
Cum vă simțiți când mergeți la părinți?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
