‘Mi-am dorit mult să îți scriu povestea noastră pentru a ajuta mamele care își doresc să renunțe copiii lor la scutec înainte ca aceștia să fie pregătiți, să se gândească de două ori!
Sunt Ioana și am un băiețel de 4 ani și jumătate. Ultimii 2 ani din viața noastră au fost un coșmar. Când Emil a făcut 2 ani eu m-am întors la serviciu. L-am lăsat în grija mamei mele pe care o iubesc nespus și care știu că a vrut doar să ajute.
Ei bine, când l-am lăsat în prima zi la ea mi-a spus foarte surprinsă ‘Vai, dar Emil încă poartă scutece? Ce rușine. Lasă că am eu grijă de asta’. Și a avut, doar că nu știam atunci ce înseamna această grijă.
În primele săptămâni am fost foarte ocupată cu reluarea serviciului, având o funcție destul de mare, cu multe îndatoriri și deplasări. Soțul și cu mine suntem separați de când când Emil avea un an, acesta rămând în grija mea. Singurul meu ajutor era mama, căreia i-am încredințat fără teamă copilul.
Mama în nici două săptămâni de când îl preluase îi schimbase scutecul cu chiloțel. Era foarte mândră de ea și eu mi-am zis că probabil era timpul.
În următoare perioadă Emil devenise foarte agitat, plângea mult, dormea prost noaptea, mânca puțin, deși fusese un mâncăcios.
Am pus toate aceste lucruri pe seama faptului că e o schimbare pentru el și că se va obișnui. Am plecat în prima vacanță cu Emil, singuri, pentru reconectare, la 6 luni de când începusem serviciul.
După primele două zile la munte, realizasem că Emil nu avusese scaun de când am plecat de acasă (sau așa presupuneam).
Am sunat-o pe mama să o întreb cand făcuse ultima oară și răspunsul ei m-a șocat: ‘A făcut acum 9 zile. Stai liniștită că al tău copil face la 12-14 zile de ceva vreme. E foarte constipat și urlă de obicei’.
Mi-a venit să țip la ea cum de nu îmi spusese și de ce nu făcuse nimic, dar mi-a turnat toată plaja de ceaiuri pe care i le dădea și să am răbdare.
Am închis și am sunat imediat pediatrul care mi-a dat niște siropuri.
Emil le-a luat dar abia după două zile a reușit în somn. A doua oară s-a ascuns după canapea și plângând a reușit să facă, asta la 8 zile.
Ziua de câte ori voiam să îl iau să facă, refuza, se zbătea, alerga prin cameră și se ascundea, țipând tare că ‘nuu vrea’.
Cu greu am dus vacanța până la final. Cum ne-am întors i-am făcut o serie de analize și am fost la pediatru din nou. Acesta ne-a recomandat un psiholog și terapie.
Emil al meu trăise o traumă la schimbarea scutecului, cu siguranță nefiind pregătit.
Greu am reușit să o fac și pe mama să îmi povestească, dar așa am aflat că îl forțase și îl certase și îl pedepsise de câte ori făcuse pe el. Plâng când îmi imaginez prin ce a trecut de la propria bunică. Când am aflat totul, am ales să nu mai stăm cu mama. Cumva, pentru el era o reamintire a traumei trăite, așa că la sfatul medicului m-am mutat singură cu el, l-am dus la o grădiniță privată, unde le-am explicat fricile lui. În ultimii 2 ani, am fost la doi terapeuți, 5 medici pe gastroenterologie și am încercat nenumărate tratamente. Abia în ultimele săptămâni Emil nu a mai plâns când a mers la baie și reușește să facă la 3 zile maxim. M-am gândit să îți scriu pentru că în grupul meu de mămici mereu văd mame care caută ‘soluții minune’ care să le ajute să schimbe scutecul copiilor pe chiloței fără să se întrebe dacă acesta este pregătit. Nu suntem singurul caz așa. Medicii mi-au povestit că foarte mulți copii vin la ele cu constipație cronică, principalul motiv fiind nepregătirea copilului de această schimbare. Sper doar ca povestea mea să schimbe modul în care mamele fac lucrurile cu proprii copii.’
