Incepand cu astazi, lansez rubrica noua ‘De la mama pentru mama‘.
In fiecare sambata voi avea ca invitata cate o mamica bloger care sa povesteasca cand i-a fost mai greu si ce sfat are pentru mamici. Azi o cunoastem pe Anca, bloger la Blog in TANDEM.
‘Eu sunt Anca. Mama Emei. Ne gasiti, daca aveti drum, peblogul nostru in echipa – BLOG in TANDEM.
E locul unde noi adunam amintiri frumoase, bucati din viata asta de familie fascinanta, episoade de zi cu zi din ritmul cu suisuri si coborasuri. Dar cel mai important, pe drumul asta de parinte & copil, incercam sa luam doar jumatatea plina. Sa zambim si sa trecem relaxati prin fiecare zi.
Ana de la Zana Scutecel ne-a provocat sa dam sfaturi. Asta e cel mai greu…pentru ca nu se potrivesc starile, emotiile, trairile fiecarei mame. Toate simtim lucrurile diferit…si pana la urma, asta-i farmecul, altfel ar fi prea plictisitor.
Ema mea a ajuns la 9 ani. Pana acum am trecut impreuna prin multe momente de carusel emotional, pe care atunci le-am luat in tragic, iar acum le privesc cu detasare si relaxare.
Ca sa nu zic adevarul…ca rad ironic cand imi amintesc!
Daca e sa ma opresc la un singur sfat, acela este: NU FACETI COMPARATII! Nu va luati dupa tabele care spun cat ar trebui sa cantareasca copilul, cat ar trebui sa manance, cat ar trebui sa doarma, cand ar trebui sa mearga, cate cuvinte sa rosteasca, cand ar trebui sa citeasca si mai apoi sa socoteasca, cand ar trebui sa invete sa mearga pe bicicleta…si cate si mai cate.
Copiii nostri nu sunt roboti. Si nici nu pot fi clasificati si bagati permanent in tabele si grafice.
Pe mine m-a stresat o mare perioada faptul ca Ema nu mananca, o cantaream cu o obsesie nebuna, chiar si de 15 ori pe zi, atunci cand o alaptam.
Apoi am urmarit carti & reviste care-mi spuneau cam cand si cat ar trebui sa inceapa sa vorbeasca…si tot asa.
Acum ma uit in spate si nu pot sa spun decat atat: ce mama nebuna am fost! Si sa rasuflu usurata ca m-am vindecat repede.
Mamelor, lasati copiii sa creasca si sa se dezvolte in ritmul lor!
Nu-i nici o nenorocire daca incep sa mearga mai tarziu, daca nu stiu poezii la 2 ani, nu-i bai nici daca dorm mai mult sau mai putin decat scrie in carti, la fel…vor supravietui si daca vor avea poezii mai scurte la serbare, sau daca vor invata sa patineze mai tarziu, sau isi vor tine rotile ajutatoare la bicicleta un an in plus.
Important este sa nu va stresati nici voi si nici pe ei! Luati fiecare perioada asa cum este, cu bune si rele. Cu suisuri si coborasuri.
Prea e serioasa viata asta ca sa mai stam si noi incordati, ca parinti, cu tot felul de tabele, grafice si comparatii in cap.
Nu-i nicio intrecere! E doar viata asta frumoasa si noi, mamele, trebuie sa invatam sa fim mai relaxate.
Doar asa vom avea si copii relaxati si fericiti, parerea mea.
Ca doar puterea exemplului e o alta lectie, de la parinti, pentru copii!
Va salut voios!
Anca, mama Emei’
