Ma intreba Ana Zana Scutecel cand mi-a fost mai greu ca mama. M-am gandit la multe momente, dar imi ramanea in suflet unul singur. Am scris si am sters, poate nu despre asta ma intreba, si apoi am mai citit inca o data descrierea rubricii ei, pentru care m-a invitat sa scriu ” voi avea ca invitata cate o mamica bloger care sa povesteasca cand i-a fost mai greu si ce sfat are pentru mamici.”
Cand mi-a fost mai greu ca mama? Cand nu am mai fost mama. Atunci parca se stersese tot ce simtisem eu ca fiind greu vreodata. Atunci imi doream sa ma doara sanii de la alaptat, nu de la lipsa unui copil care sa suga. Sa ma doara sufletul pentru fiecare comentariu ca am nascut prin cezariana ca si cum nici nu as fi nascut, nu sa privesc operatia si sa o urasc fiindca n-am si copilul. Sa simt ca ma prabusesc din lipsa de somn si mancare pentru ca nu doarme bebelusul si cere tata incontinuu, nu sa traiesc cu aer si gol. Sa nu mai stiu ce sa fac cand imi plange copilul ca ii ies dintii si maselele, dar sa planga.
Atunci mi-a fost cel mai greu, cand am stiut ca nu voi mai trai niciodata greul de a fi in viata asta, mamica fetitei mele. Fireste ca pana atunci traisem ca toti parintii normali, fiind mama baiatului meu, ma vaitam de ne-somn, de griji, de lipsa de prieteni, de prea putin timp, de prea multe balute si suzetit de sani reali, de scaun prea moale, sau prea rar, de kilograme in minus pentru el si pentru mine. Toate au fost grele pe rand, trecea una si venea alta, fara sa stiu ca greul ala este viata. Acum vreau greul, dar nu e posibil.
Nu va scriu asta pentru a minimaliza greul vostru, va scriu pentru ca atunci cand veti simti ca e atat de mult de dus in viata asta de mama, sa va priviti minunile si sa stiti ca atat timp cat respira si plang si au fiecare particica din corp acolo unde trebuie, facand ce trebuie, atat timp cat pot sa va oboseasca si sa va enerveze, inseamna ca traiesc si asta e tot ce conteaza. Restul greutatilor vin si pleaca si vin altele si pleaca si ele si apoi vin iar altele. Sanatosi sa fiti!
Pe Cristina Buja o gasiti pe Fun Parenting.
Multa grija si iubire!