Aveam 12 ani când mama m-a anunțat că urmează să își viziteze o prietenă care tocmai își pierduse fata. Țin minte și acum că mama m-a luat de umeri și mi-a zis: ‘A învața tot ce te pasionează este important pentru a face ce iubești în viață. Notele însă nu spun nimic. Să îți placă școală și să iei din ea ce îți face bine. Nu diplomele și nici să fii prima nu îți oferă asta.’
Achim la grădiniță
Am întrebat-o ce s-a întâmplat, căci mama nu era niciodată așa vehementă. Aura, prietena ei de mulți ani, tocmai își înmormântase fata de 18 ani, singurul copil.
Pe Mirela (fata Aurei) o vedeam când mergeam în vizită la ei, foarte puțin. Tot timpul cu capul în cărți, nu stătea mai mult de 15 minute la masă. Mama și tatăl ne povestea cu mândrie câte note de 10 luase la ultimele examene și cum urmează să intre la două facultăți ‘musai prima’.
Și asa a fost. A terminat șefă de promoție, a intrat la cele două facultăți și la o săptămână a făcut AVC. AVC la 18 ani!! Erau anii 90 și astfel de cazuri erau foarte rare. A fost ținută de aparate timp de câteva săptămâni până când nu a mai rezistat.
Mama a fost șocată de acest eveniment și mereu ne spunea mie și fraților să învățăm ce ne place și atât.
Părinții sunt doar părinți, nu profesori
Mi-am adus aminte de Mirela, azi, când am citit despre cei 3 copii care s-au sinucis în ultima perioadă din cauza temelor! Din cauza temelor???
Doi adolescenți de 16 ani din Baia Mare și un alt băiat din Maramureș, spânzurat cu cordonul de la halatul de baie.
Mi s-a pus un nod în gât și m-a cuprins o furie.
Nu știu detalii în cazul acestor copii, dar ce observ în jur nu e deloc bine.
Grupa mare
🤷Prea mulți trag de un singur copil și pun presiune. Presiune acasă de la părinții care devin profesori, care oferă ‘tot ce vrea doar ca copilul să învețe’. Dar pauză de joacă, copilul când are? ‘Se plictisește!’. Dar plictiseala e bună! Copiii își dezvoltă imaginația căutând jocuri noi.
Sau puși în fața ecranelor cu orele, când copiii își pierd capacitatea de adaptare și socializare.
🧐Presiune pe note din orgoliu, să avem ce arată bunicilor, familiei, prietenilor.
Un caz nu am văzut pe Facebook de postare la final de an cu: ‘Copilul meu de 8 pe care îl iubesc!’
Nu! La final de an e paradă de coronițe și diplome și un copil în spatele lor obosit și de multe ori trist. Doar că nimeni nu îl vede. Văd doar laurii de pe cap și atât.
🧐Presiune de la profesori care ‘trebuie să ridice nivelul școlii și să îl pună pe primele locuri’, așa că trag pe spinarea copiilor cu teme fără număr și informații inutile, învățate pe de rost fără nici o logică.
Acum mulți ani, când nu eram mamă am avut o șefă care își plimba fetița de grădiniță după ce o lua de acolo, de la o activitate la alta. Copila începea grădinița la 8 dimineață și ajungea la 8 seara acasă. Făcea dans, înot, pian, engleză. Avea 5 ani. Repet, nu eram mamă, dar tot mă întrebam cum rezistă copilul.
Achim și grupa lui la teatru
Nu am fost premianta clasei dar nici nu mi-am dorit. Am luat note mari doar la materiile care mi-au plăcut și am terminat liceul cu 8.55 și Bac-ul tot cu 8.56. Am mers la o facultate care nu m-a ajutat cu nimic din ce am ales să fac în viață și am lucrat în restaurant, hotel, televiziune, agenție de turism și evenimente, firmă farma fix înainte să devin mamă. Iar de 5 ani sunt blogger. Toate aceste lucruri au avut două lucruri în comun: oamenii (mereu am lucrat în relații cu ei) și faptul că adoram ce fac. Niciodată nu am plecat spre serviciu nefericită. Iar aceasta a fost singura mea dorință.
Și nu, nu mi-a lipsit partea materială pentru că făcând ce îți place, nu o faci pe doi bani.
🤔Încă de acum 3 ani am primit întrebări la câte activități îmi trimit copiii. Și mereu am răspuns: nici una. Yep, nici una. Ai mei merg la grădiniță și atât. De un an în cadrul grădiniței fac tot felul de ore, pe care personal nu le-aș fi băgat în program, dar la cererile părinților!au fost adăugate.
Achim merge la teatrul de umbre ca și activitate extra făcută în grădiniță, pentru că îi place când facem și acasă.
Alexandru de anul acesta face baschet și aritmetică mentală, ambele la cererea lui. Deși eu aș fi preferat să se joace liber.
Maria are program scurt la noua școală, așa că o dată pe săptămână merge la canto și de două ori pe săptămână dans liber. Fără presiune, fără concursuri, fără diplome. Doar distrandu-se.
Alexandru la aritmetică mentală
La baschet
Cel mai uimită sunt fix de părinții pe care dacă îi întrebi cu ce au rămas din școală, vor răspunde ‘nimic’, dar care vor ca al lor copil să știe TOT.
Mai lăsați concursurile pentru ‘cel mai bun părinte care are cel mai premiat copil’. Nimic din toate astea NU contează. Oferiți-le aripi, îmbrățișări și multe zâmbete și mai ales libertatea de-a fi cel mai bun în talentul pe care îl are (pentru că toți copiii se nasc cu un talent). Dar mai întâi descoperiți-l și NU îl inhibați cu activități și teme de care nu are nevoie.
Copiii învață cel mai bine prin joacă
🤫Știați că?
Einstein a început să vorbească la 4 ani și abia recunoaște literele în primii ani de școală (se presupune că a fost dilexic sau că acea AdHd). Și totuși a devenit cel mai cunoscut fizician din istorie.
Printre oamenii cerlebrii cu AdHd și/sau dislexie se numără: Tom Cruise, Jamie Oliver, Alfred Hitchcoch, Thomas Edison, Leonardo da Vinci și mulți alții.
Dacă se nășteau în țara noastră puțini aveau vreo șansă, având în vedere lipsa de pregătire la nivel educațional pentru copiii cu nevoi speciale.
Iubiți-vă copilul și dacă nu e de 10!
Un copil stresat de note nu va avea capacitatea de a reține lucrurile pe termen lung, ci fix cât să ia notă bună. Copiii merită să fie fericiți când merg la școală! Și nu, nu e o iluzie. Merită să nu ajungă la acte de sinucidere!
Viața e o bucurie!
Ana Maria
