‘Mami, m’am lovit si ma doare’, mi-a spus Alexandru dimineata, aratandu-mi unde s-a lovit la deget.
‘Hai sa iti dau un pupic magic si trece’, i-am spus si l-am si pupat repede.
‘Nuu vreau. Pupicii tai sunt normali, nu magici. Nu trece de la ei’, si-a tras degetul repede.
M-a intepat sufletul si nu am stiut cum sa reactionez. Mi-au dat lacrimile, dar le-am tras repede sa nu se vada.
Dupa masa cand s-a lovit tare la cap, a venit sa il iau in brate.
L-am luat si l-am strans tare, tare la piept.
S-a uitat la mine si m-a intrebat: ‘Nu ma mai pupi?’
I-am raspuns ca dimineata a zis ca pupicii nu sunt magici si ca nu vindeca nimic.
Mi-a raspuns cu un zambet larg: ‘Nu sunt magici si nu vindeca, dar sunt pupicii tai si imi plac oricum.’
Asa ca l-am pupat cu toata iubirea din mine.
Poate pupicii inceteaza sa mai fie magici, dar sunt ai nostri pentru ei. Inca putin..
Il mai am pe Achim sa ii fie magici pupici, o vreme. Nu?
Multa grija si iubire!
