Când schimbăm scutecul pe cliloțel?

Și cu Maria ce ai făcut? Când ai schimbat-o? Ce a mers? Primesc dees aceste întrebări….

Ihmmm să o iau cu începutul. Pentru cine nu știe Maria are 3 ani și 5 luni iar fratiorul ei un an și 10 luni. AMÂNDOI folosesc scutecul!!
Am primit și reacții despre ce mamă groaznică sunt că îmi las fetița în scutec la vârsta asta!! Zici că e măritată cu copii și ea încă poartă scutec. Am trecut peste toate și le-am spus că va purta cât este nevoie până se simte ea pregătită. Și așa cum știm TOȚI COPIII SUNT DIFERIȚI!!
Maria și Alexandru folosesc toaleta și olița de un an și ceva pentru numărul 2. Nici accidental nu au mai făcut în scutec.

Ce am făcut pentru asta? Nimic special. Ca și la spălatul pe dinți îmi urmează exemplul, FĂRĂ să îi forțez sau să le impun ceva.
NICIODATĂ nu au fost pedepsiți dacă au mai făcut caca în scutec (în primele săptămâni se mai întâmpla). Șiacum ei știu că au libertatea de a face caca în scutec sau la (doar să facă), dar le explic și acum că le e mai ușor și lor pe olița (Alexandru) sau WC (Maria).

Am încercat și eu metodele citite și auzite de la medici. Disperată (de cei din jur) am sunat medicul să îi spun că Maria încă poartă scutec și că îmi e frică că nu se va obișnui fără. A început să râdă (moment în care m-am rușinat, mai ales că și eu știam că e absurd ce spun) și să îmi spună că ea nu a cunoscut vreun adult cu scutec. Că pasul cel mai important a fost făcut: face caca la olița sau wc. De aici pot fi sigură că picii știu să se țină până când ajung la toaletă. La Maria totul ține de fratele ei. Și că abia când el va renunța, cel mai probabil o va face si ea.
Adevărul este că Maria de câte ori am povestit cu ea despre acest subiect mereu îmi spune ‘Mama eu sunt mare, dar sunt un pic mică ca Alexandru’.
Am ales în continuare să îi dau variantele de chilotel, discutat deschis și cu blândețe dar să o las în ritmul ei.

Cu chilotel?

Am avut chiar o zi întreagă de chilotel (la alegerea ei). A făcut pipi PESTE TOT (canapea, pat, covor…). Am strâns, am spălat și am respirat adânc. Nu era vina ei! Nu era pregătită!
Așa că mai așteptăm. Nu mai vrea nici chilotel. Curând mergem să luăm alt model, poate îi vrea pe aceia.

Partea bună este că de când merge la grădiniță (încurajată de faptul că își vede colegii că cer la WC) a început să ceară și ea. Sper să înceapă și acasă.
Eu sunt norocoasă că merg la o grădiniță care NU pune presiune pe copii.
Din păcate presiunea grădiniței se transferă la părinți din disperarea de a-i duce la grădiniță iar acolo NU sunt acceptați până când nu poartă chilotel.
Este total greșit să îi spui copilului să ÎI FIE RUȘINE (lucru pe care îl aud și la grădiniță) cand se scapa pe el!! Cunosc un copil care se ascundea după perdea să facă caca și suferea de constipatie din cauză că părinții îi spunea că este rușine ceea ce face.
Mergeți la seminariile Otiliei Mantelers și veți afla că și constipatia poate exista din cauza unor probleme emoționale (de multe ori cauzate de părinți!).

Cum decurg lucrurile la noi?
Mariei nu i-a plăcut la olița niciodată. Așa că pe la 2 ani am întrebat-o dacă vrea pe WC ca mami și a spus da. Doar acolo face. Prima oară când a făcut am dansat de fericite (la propriu) iar Maria s-a emoționat așa tare că voia la WC ca să mă vadă cum dansez. Băteam cupa cu toții în casă și o felicitam. Când era constipata ‘vorbeam cu caca’ împreună și îl rugam să iasă afară pentru că nu este locul lui acolo. Daaa ÎNCĂ facem asta. Casă de nebuni o să spuneți. Dar la noi e veselie mare când se face caca.
Când am vb cu prietena mea psiholoaga, mi-a spus că nu știe cum de m-a tăiat capul să fac asta dar este minunat pentru că și Maria și Alexandru sunt 2 copii care merg de drag la baie, nu de frică sau rușine.
Sunt curioasă să știu ce ar spune Otilia Mantelers? …

Cei 3 NU!!!
NU îi pedepsiți!! Am auzit de cazuri groaznice cu copii bătuți cu nuiaua că au facut pipi în pat!! Îi veți inhiba și mai rău și vor avea probleme mari cu tranzitul, constipatia dar și probleme emoționale.
NU le mai spuneți că este rușine. (Vouă vă e rușine că faceți caca?)
NU îi grăbiți! Unii fac de la 6 luni la olița (așa se laudă unele mamici, eu nu i-am vazut) alții stau cu scutecul până la 5 ani. Fiecare copil are propriul ritm! Nu e concurs si nu se câștigă medalii.

Ce să faceți?
Încurajați-i! Țineți-i de mână! Dansati împreună! Fiți bucuroși cu toții!

Multa grija si iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!