Știu, sunt femeie așa că nu am cum să înțeleg. Dar pe bune, care e treaba? Când eram adolescentă toată lumea se juca Mario (nici măcar nu știu care-i denumirea jocului). Am încercat și eu de câteva ori fără reușite prea mari pentru că mă plictiseam groaznic. În cămin la facultate mi-a plăcut să joc whist și remi. La remi nu mă bătea nimeni, la whist mereu ieșeam pe locul 2. Mai erau și seri în care băieții se strîngeau la jocuri pe calculator. Atunci preferam să citesc. Nu îi înțelegeam.
Toată viața mi-am dorit să nu ies cu un bărbat care stă cu orele pe calculator.
Soțul meu este perfect din punctul ăsta de vedere. Deși îi plac jocurile pe calculator și în tinerețe a jucat tot ce se putea juca, ore zile și săptămâni întregi, acum nu îl mai atrag. Sau mai bine zis nu l-au atras până în decembrie, când schimbarea locului de muncă i-a cam produs un stres și s-a apucat de un joc.
Când l-am întrebat despre el mi-a spus că este un joc de strategie (ceva gen mmorpg sau cam așa ceva, că nu am priceput exact) și că va juca doar seara jumătate de oră pe ceas, câteodată chiar mai puțin și asta după ce vor dormi copiii. În primele 2 săptămâni nu am spus nimic, dar apoi mă sâcâia că fix când voiam să vorbesc cu el, el era cu laptopul în brațe (sau poate doar atunci mă apuca vorbitul, nu știu). L-am luat pe ocolite și i-am spus că aș vrea mai mult timp cu noi și a schimbat ora de jucat.
De la plăcere la dependență… joc sau amantă?
În rutina noastră nu se schimbase nimic, cu copiii aveam același program, dar pe mine tot mă enerva. Începusem să simt că în loc să stăm de vorbă de ce era stresat prefera să se joace. Avea deja o gașcă de băieți cu care se conversa la joc iar mie îmi venea să arunc laptopul. Nu știam ce să fac. Nu voiam să îi creez nici lui un stres dar pe de altă parte îmi crea el unul.
După alte 2 săptămâni, în weekend, în timpul zilei când am vazut cum își aruncă câte o privire in laptopul deschis. Se vedea clar că e o ‘escapadă intelectuală’ pentru el. Eu deja eram ‘geloasă’.
Când deja mi-am pierdut speranța, după alte 2 săptămâni Alex a venit acasă și m-a anunțat că nu se mai joacă, că pur și simplu și-a dat seama că îi ocupa timpul mai mult decât se aștepta și că renunță la joc dar că totuși ar vrea să aibă timp și pentru el din când în când.
Așa cum noi avem nevoie de relaxare și tăticii au nevoie de timpul lor: fie că vor să iasă în oraș cu baieții sau să meargă la fotbal sau chiar să se joace pe telefon sau laptop. Nici ei nu ne înțeleg pe noi când ne relaxăm la salon.
Nu vă impuneți, e inutil!
Cred că devine periculos pentru relația de cuplu și familie atunci când bărbatul acordă mai multă atenție jocurilor decât familiei.
Ce puteți face dacă aveți un jucător acasă? Să vorbiți cu el și să ii spuneți ce vă deranjează și cum vă simțiți, dar repet fără a interzice ceva.
Să vă purtați cu el ca și cu un copil, pentru că asta sunt: copii. Copilul nu poate fi oprit când vrea să facă ceva dar poate fi redirecționat către altceva. Într-un moment calm și liniștit încercați să îl abordați și să discutați cu el. Nu îl faceți să renunțe ci să aloce diferit resursele de timp, să se joace în alt moment al zilei sau doar în programul stabilit de voi.
Înainte de a aborda acest subiect încercați să faceți parte din viața lui și din viața jocului lui. Întrebați-l cât mai multe despre joc, nickname, ce personaj are, care e rolul lui, ce îl atrage, etc. Astfel vă apropiați de el și el se va simți bine și important că sunteți interesate de pasiunile lui. Cine știe poate vă prinde și pe voi.
Totuși, jocurile sunt bune pentru copii!
Sincer, abia aștept să ne jucăm pe playstation (sau unde o zice Alex) împreună cu copiii, ca activitate de familie, în weekend-uri, atunci când ei vor mai crește (doar așa am zis că învăț și eu). Cred că folosite în mod constructiv aceste jocuri (mai ales cele de strategie, role play și chiar simulatoarele) sunt benefice.
La ce ajută aceste jocuri copiii? (Cu program și în funcție de vârsta copilului)
- Efect terapeutic
La copiii cu boli cronice (autism, depresie) acestea pot conferi sentimentul de putere, anduranţă şi spirit de luptător.
- Țin creierul alert
În timpul jocului sunt eliberate mari cantităţi de dopamină şi adrenalină, hormoni care ne pun în alertă creierul, făcându-ne mai atenţi şi mai concentraţi, dar care ne şi pregătesc pentru o mai bună coordonare mâini-ochi.
- Dezvoltă capacitățile motorii
Îl pot ajuta să aibă un mai bun control asupra abilităţilor motorii. Jocurile video necesită reacţii rapide şi decizii aproape instantanee, oferind jucătorilor ocazia de a-şi antrena creierul pentru luarea deciziilor în lumea reală.
Cam ca toate lucrurile în viața și jocurile au rolul lor dacă există un echilbru.
Soții voștri ce jocuri joacă? Al meu a renuntat la Lineage… ce-o fi si ala..
Viața e o bucurie!
Ana Maria
