E 4.30 dimineata. Sunt treaza de la 2. Achim s-a trezit, s-a pus tacticos in fund si sta.
Ma mangaie pe fata. Se roteste pe toate partile. Mai face cate o pauza si iar se aseaza cu falcutele lui delicioase pe fata mea. Fata mea cazuta de nesomn, ochii abia deschisi, iar el imi zambeste in noapte.
Cu manuta lui grasuta imi deseneaza conturul fetei. Ii place sa ma simta aproape si se cuibareste in mine. Imi curg lacrimile pe obraz, ma ustura ochii de oboseala si as da orice sa pot inchide ochii. Vai, tortura grea.
Cand ma ia in brate nu mai simt nimic.
Il ador cu fiecare particica din mine.
Puiul meu nu mai e bebe.
E greu dar l-as mai tine asa, inca putin. Acum eu sunt tot univerusul lui si doar pe mine ma vrea.
Incredibil cum ne facem mari si uitam.
Uitam mainile care ne-au tinut in brate, ochii care ne-au privit cu atata iubire. Nu, nimeni nu ne iubeste ca mama. Pentru ca iubirea de mama pentru puiul ei este de nedescris.
Si ma trage de par sa ma uit la el. Mintea mea vrea sa doarma, corpul meu vrea sa nu se mai miste.
Il dor dintii. Stiu. Iese al doilea rand de sus si traiesc cu el fiecare durere.
Nu plange. Nu tipa. Doar sta treaz.
Ieri mi-a refuzat mancarea. Din 6 biberoane in 24 de ore a papat doar doua.
Mancare putina si chinuita.
La 6 il trezesc pe ta-su sa dorm si eu.
I-am lasat o multime de mesaje cu tot ce are de facut dimineata cu toti 3 si ca NU am ora de trezire. Maine nu stiu cum o sa functionez.
S-a facut 5. I-am mai facut un biberon pe care iar mi l-a refuzat. Acum isi aranjeaza pernele si le testeaza pe fiecare.
Mi s-a pus in brate si ma mangaie pe mana. Simt ca isi lasa corpul moale si sper eu, a mia oara, sa adoarma… De data asta, rugile mi-au fost ascultate.
Stau in cea mai proasta pozitie. Mana e sub el si piciorul stang sta in aer. Ce mai conteaza?
Nu ma misc ca sigur se trezeste. Si adorm.
Multa grija si iubire!
