Mama mi-a pus această întrebare prima oară când aveam 10 ani, apoi la 14 ani și apoi la 18 ani. Și m-am tot gândit la ea de atunci..
Ce i-am răspuns mamei atunci a fost că aș vrea să fiu iubită, că dacă sunt iubită sigur ajung și eu să iubesc. Sau cel puțin așa gândeam la 14, 18 ani..
În viața am trecut prin relații în care am fost iubită iar eu nu prea sau invers. Tot viața mi-a arătat că pot sa fiu iubită fără să iubesc înapoi și că nu ajută nici dacă doar eu iubesc, să fiu iubită înapoi.
Dragostea trebuie să fie reciprocă, să înceapă în același timp și amândoi să ajungă în același loc. Dacă nu iubești de la început, greu vei iubi pe parcurs. Dacă nu te iubește de la primele întâlniri, nu o va face nici mai tarziu.
Iubirea este foc și emoție. Iubirea înțelege tot și are grijă de toate. Iubirea e prezență și ține loc de foame sau de somn. Cu iubire poți trece peste greutăți.
Iubirea există pentru cei răbdători și cei care știu să o recunoască. Câteodată stă în colegul de bancă de la școală, alteori în prietenul timid de la muncă. Doar ochi și inimă deschisă să ai să le primești.
Ce îmi voi învăța copiii? Că iubirea este frumoasă doar când este împărtășită și simțită de ambii parteneri. Restul sunt momente trecătoare peste care vor trece fără să își dea seama că au existat în viața lor.
Voi ce alegeți în viața: să iubiți sau să fiți iubiți?
Multă grijă și iubire!
