Nu mi-a placut niciodata sa fac ce face lumea si asta inca de mica.
Imi aduc aminte ca mergeam la scoala pe jos si faceam o ora dus si o ora intors. Asta pentru ca scoala era la o distanta de patru kilometri si fiecare copil statea pe cate o vale mai aproape sau mai departe de sat.
Fiecare copil mergea cu mainile pe langa ei, cu ghiozdanul in spate cu pasii egali, usor grabiti, sa ajunga la timp la scoala.
Eu eram singura care ba sarea intr-un picior, ba topaiam iepureste, ba taram o nuielusa dupa mine cu care ma jucam tot drumul.
Mai tarziu prin clasele 5-8 m-am apucat sa scriu versuri pe care profesorii de la scoala le publicau la diferite ziare si reviste ale vremii.
Cand am terminat scoala generala mi-am urmat propriile vise. La noi toate fetele de 14 ani era musai sa invate sa faca mancare, sa spele rufe la rau si pe la 15-16 ani mergeau in sezatoare (toate adorau lucrul asta), unde isi gaseau un „dragut” si se maritau.
Eu nu am vrut nici sa aud de lucru asta si la doar 15 ani am plecat de acasa, m-am angajat in fabrica cum era pe atunci, fiindca voiam propia mea independenta financiara, apoi mi-am terminat studiile la seral.
Mai exact noaptea munceam iar ziua dupa amiaza aveam cursuri.
Nu a fost prea usoara perioada, dar nu m-a speriat, ci am luptat cu toata fiinta mea pentru o altfel de viata, mai buna la oras decat la tara.
Poate ca si de asta eu cand am devenit mamica muult mai tarziu, nu concepeam in ruptul capului ca ai mei copii sa se casatoreasca devreme.
Asa ca eu am facut acest pas la 25 de ani si cred ca asa a fost bine, atunci cand copiii mei au venit pe lume stiam exact ce sa fac si cum sa mi-i cresc. Exemplele le-am luat din viata, din trairea celor din jurul meu si nu din carti, pentru ca pe atunci nu existau, desi bine ar fi fost in unele cazuri.
Cei 7 ani de acasa se vad toata viata intr-un om! In bine sau in rau…
Pe copiii mei i-am invatat de mici ca au propriile aripi pentru a-si trai viata asa cum isi doresc.
I-am invatat sa aiba coloana vertebrala, sa nu faca rau voit nimanui, sa nu copie faptele celor din jur, ci sa aiba propiul zbor.
Le-am spus de mici ca pot avea orice isi doresc daca lupta pentru visul sau sa devina realitate.
Sa faca lucrurile asa cum ii face pe ei fericiti si nu cum spune societatea.
Ca viata e prea scurta sa facem mereu voia altuia si ca daca Dumnezeu ne respecta mereu propiile alegeri, noi oamenii de ce sa nu facem la fel?
Ca nimic nu le cade din cer si nici sa nu ravneasca la bogatii nemuncite.
Ca important este sufletul si ceea ce aseaza in inima si nu lucrurile vremelnice.
Cand s-au facut mari, i-am sfatuit sa-si aleaga partenerul de viata cu ale carui defecte poate trai si calitati de suflet, sa caute la zidirea lui sufleteasca si nu la cum este imbracat, cate scolii are sau cati bani in cont.
Lucrurile astea exterioare le poti face pe toate, la orice varsta, daca potirul inimii e plin cu mirul trairilor frumoase, asezate in suflet dupa randuiala si legea lui Dumnezeu nu dupa impatimirile noastre.
Copilului cel mai bun exemplu este insasi trairea ta, ca parinte, fiindca el mereu va fi oglinda sufletului tau si in cele bune si in cele rele.
Va impartasesc din trairea mea de viata gandindu-ma la mamicile care vor sa-si creasca copiii frumos, sa stie sa cultive sufletul lor si sa-l imbogateasca armonios.
Aceasta armonie a perfectiunii nu o gasiti in alta carte decat cea lasata noua de Dumnezeu de peste zece mii de ani.
Fiti cu intelepciune si cresteti-va copiii cu responsabilitatea ca el este viitorul!
Bubu
IMG 20190504 WA0001
