Fiecare mamica are propria experienta si traire cu copiii sai. Nici un copil nu seamana cu altul, nici macar daca sunt frati, si nici o mamica nu seamana cu alta. Unele duc mai mult iar altele mai putin. Unele sunt mai rabdatoare iar altele mai putin. Unele privesc totul cu optimism iar altele sunt un pic prea realiste. Dar daca un lucru il avem cu toate in comun aceasta este oboseala.
Sotul meu spune ca eu sunt o optimista realista, adica stiu foarte bine care este realitatea dar aleg sa o ‘infrumusetez’ cu flori atunci cand cerul este negru. Sunt norocoasa sa am doi copii intelegatori, care nu plang foarte mult (dar si asta este relativ pentru fiecare mama), care dorm toata noaptea (atunci cand nu le iese vreun dinte, sau nu sunt raciti, sau nu viseaza urat). Cu toate astea dupa doua sarcini apropiate ca timp si doi pici vioi si plini de viata sunt obosita.
Oboseala care o data instalata nici ca mai pleaca. Ii place sa ‘stea’ pe capul meu si sa-mi manance tot ce am mai bun si uite asa trebuie sa trag si mai mult de mine pentru a gasi resursele necesare de a fi mamica perfecta pentru puii mei. Oboseala care ma face sa uit cum ma cheama cateodata, care ma face sa ma intreb cum se numesc lucrurile din casa, care ma face sa pic din picioare, care nu ma lasa sa dorm profund (pentru ca dorm iepureste sa aud bebefoanele si in cazul in care copiii dorm dusi eu tot ma trezesc sa ma uit sa vad ca sunt bine), care nu ma lasa sa mananc cum trebuie si care ma tine departe de sotul meu minunat (nu mereu, dar cateodata), care ma face sa-mi pierd rabdarea cu cei din jur si din cauza careia nu am mai vazut un film de doi ani jumate.
Dar recuperez…cand s-or face copiii mari!
Multa grija si iubire!
