Inca de cand am ramas insarcinata cu bebe Achim, panica mare, a mea si a medicului meu a fost nasterea.
Atunci cand ai un uter dublu cicatricial, risc de ruptura uterina, hemoragie la cea de-a doua nastere si tesut subtire de cusut, iti asumi niste riscuri.
Am avut multe cosmaruri de-a lungul celor 35 de saptamani dar ce m-a salvat a fost modul optimist in care vad lucrurile. Am putut sa raman optimista atat pentru cei din jur cat si pentru medicul meu, un om extraordinar, caruia ii spuneam inca de la inceput ca vreau sa ajung in prima saptamana din aprilie.
Mi-a fost frica sa afirm cu atata tarie acest lucru, dar inima mea isi dorea cu ardoare ca totul sa fie bine.
Am pregatit ca data probabila 5 aprilie desi, totul depindea de evolutia bebelusului.
Am stabilit cu medicul meu sa vin la un ultim control, ieri pe 4 aprilie, astfel incat sa decidem daca, poate, reusim sa mai stam cateva zile.
Eu sper mereu ce este mai bun dar din fire sunt si pregatita pentru ce e mai rau. Mi se pare cumva ca viata nu te poate lua prin suprindere prea tare daca gandesti asa.
Iata ca joi seara am ajuns la spital pentru control si am ramas pentru o cezariana de urgenta.
Motivul: bebe era cu capul atat de jos, incat aproape ajunsese in vagin. Statea efectiv sa iasa.
Luand si o a doua opinie de la sefa de tura, medicul meu a stabilit ca varianta cea mai sigura este sa il scoata atunci.
Contractii avusesem putine in ultimele 24 de ore, in schimb se inmulteau episoadele de durere, cand simteam ca bebe ‘se va strecura’ afara. La cum se simtea si mie mi-a fost frica sa risc.
Pregatita cu ce as fi avut nevoie, dupa un control amanuntit, analize si o monitorizare, ieri, la ora 19.15 am intrat in sala de operatii.
Daca nu am nascut de ziua mea, macar sa ii fac un cadou cumnatei mele care este nascuta in aceeasi zi cu bebelusul meu.
Pana la urma oricat ai programa, mogaldetele acestea minunate dau ei un semn cand vor sa vina, nu cand decidem noi.
Operatia de cezariana nu esta usoara pentru nimeni, iar panica mea cea mai mare mereu a fost a acului din spate si de anestezie.
(Cu atat mai mult cu cat la articolul de saptamana trecuta despre operatia de cezariana, cateva mamici mi-au scris ca la ele nu au prins anestezia si ca au simtit tot).
La toate cele 3 nasteri am ales rahi-anestezia. Este varianta anesteziei generale, cand permite pacientului sa ramana treaz pe perioada procedurii, dar fara sa simta durere.
Iar eu nu am vrut sa ratez nici un tipat de-al copiilor mei.
Am intrat in sala tremurand ca varga, iar faptul ca temperatura era scazuta nu ma ajuta sa imi treaca. Norocul meu a fost doamna doctor anestezist care cu vorba calda si blanda a incercat sa ma linisteasca. Cu ajutorul dansei si a doua asistente am reusit cu succes partea de anestezie.
Ca medic neonatolog am avut sansa sa o am alaturi pe aceeasi doamna doctor care a fost prezenta si la nasterea lui Alexandru.
La Terapie Intensiva
Operatia a decurs incredibil de bine pentru amandoi, fara complicatii, iar bebe Achim a fost un urlatel, care a tacut imediat ce a fost pus langa obrazul meu.
S-a nascut cu 2960 kg, 50 cm si a primit nota 9, ca si fratii sai.
Aseara a fost pus la oxigen preventiv iar de dimineata scos, dupa ce medicii s-au asigurat ca nu sunt probleme cu respiratia.
Va fi totusi tinut sub observatie inca cateva zile, cu perfuzii si la sursa de caldura.
Speram ca la inceputul saptamanii viitoare sa plecam impreuna acasa.
La fiecare nastere mi s-a confirmat cat de important este ca personalul medical sa te ajute emotional atunci cand situatia nu este buna. Cu siguranta orice parinte are nevoie sa stie ca isi poate lua copilul acasa si ca nu exista probleme, dar daca exista acestea, este ideal sa existe si oamenii care sa te ajute sa le depasesti din toate punctele de vedere.
Multumesc medicului meu extraordinar, Dr. Dina Parvu, fara de care viata mea ca femeie insarcinata ar fi fost tare grea. Este un sprijin in orice situatie!
Multumesc medicului anestezist, Dr. Cotescu Daniela, care cu vorba ei blanda m-a ajutat sa imi dea curaj.
Multumesc medicului neonatolog, Dr. Zaciu Dana, impreuna cu echipa extraordinara de pe sectie, pentru grija cu care mi-au tratat micutii de fiecare data.
Si nu in ultimul rand, asistentelor si infirmierelor din Maternitatea Regina Maria care au avut si au mereu un zambet si o vorba buna.
Nasterea, oricum este ea, rareori este perfecta. Toate mamele merita sa aiba din acest moment o experienta de neuitat si pozitiva.
La voi cine a ‘decis’: copilul a dat semne sau ati stabilit cu medicul?
Multa grija si iubire!