Acum vreo 4 ani aveam un labrador negru. Dupa o ploaie sanatoasa de vara, l-am scos la plimbare. Al meu era un fitos! Ocolea fiecare baltoaca de parca purta pantofi cu toc. Ma uit la el surprinsa, mergem in parc la cea mai mare baltoaca si incep sa alerg si sa sar in ea. Al meu catel se uita lung la mine si intr-un final isi ia avant si sare cu mine in baltoaca.
Pe atunci visam ca atunci cand voi avea copii voi alerga cu ei in baltoace. Si da, asta se intampla acum. O ador cum se uda din cap pana-n picioare, sau cum ii place sa isi bage mana in noroi si imi trage un zambet strengaresc. Ma uit la ea si imi aduce aminte de mine. Exact asa eram si eu in copilarie!
Merg in parc si aud doar: nu alerga, nu sari, nu te catara, nu-ti baga picioarele in noroi, stai linistit.
Pai la ce a venit copilul in parc? Nu sa faca toate acele lucruri? Dati-le voie sa faca toate acele lucruri si inca multe altele! Dati-le voie sa isi murdareasca pantofii cei noi si bucurati-va de zambetele pe care vi le ofera cand fac asta!
Sariti cu ei in apa, in noroi si pe unde mai vor ei!
Asta inseamna copii fericiti!
Multa grija si iubire!
sursa foto: bootsnall.com
